Promo-LEX cere eliberarea deținuților politici din închisorile transnistrene
Asociația Promo-LEX solicită Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse, precum și instituțiilor internaționale abilitate să monitorizeze situația respectării dreptului la libera exprimare și întrunire. Promo-LEX solicită eliberarea din detenție a persoanelor deținute la Tiraspol, doar pentru că au încercat să organizeze și au participat la un protest pașnic.
Promo LEX reamintește într-un comunicat publicat pe pagina oficială a asociației că în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de administrația de facto de la Tiraspol, libertatea de exprimare și libertatea de întrunire, la fel ca multe alte drepturi și libertăți fundamentale rămân încălcate. Promo-LEX își exprimă îngrijorarea privind suprimarea spațiului pentru expunerea publică a opiniilor, precum și limitarea drepturilor la întrunirile pașnice în regiunea transnistreană.
Promo-LEX reamintește despre protestul din 2 iunie 2018, organizat la Tiraspol, la care au participat un grup de până la 40 de persoane. Majoritatea participanților la această întrunire pașnică erau persoane în vârstă. La 3 iunie 2018, reprezentanții miliției din regiune au reținut 15 persoane care au participat la întrunirea din 2 iunie 2018. Persoanele reținute au fost escortate la sediul miliției din orașul Tiraspol, iar motivul reținerii, invocat de reprezentanții miliției din regiune, ar fi fost ilegalitatea întrunirii publice. La 4 iunie 2018, așa zisele judecătorii din regiunea transnistreană au sancționat participanții cu amendă și arest administrativ de până la 15 zile (a se vedea mai multe detalii aici)
Având în vedere că violările admise nu au fost remediate la nivel național, un grup de persoane au depus o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului care recent a înregistrat plângerea depusă și urmează să o examineze în timpul apropiat.
Cu toate acestea, în prezent, în detenție rămâne organizatorul întrunirii, Oleg Horjan care este și președintele unui partid de opoziție din regiunea transnistreană. Presupusele instanțe de judecată din regiune i-au aplicat lui Oleg Horjan o pedeapsă sub formă de privațiune de libertate pe un termen de 4 ani și 6 luni, pentru presupusa infracțiune de „acțiuni violente împotriva unei persoane publice/reprezentantului puterii”. Remarcăm că motiv pentru arestarea lui Oleg Horjan a constituit desfășurarea întrunirii publice și ulterioarele acțiuni ale sale de apărare a intereselor grupului de participanți care se aflau în detenția ilegală a miliției din regiunea transnistreană.
În prezent, Oleg Horjan este deținut în penitenciarul Hlinaia, în condiții care sunt calificate drept inumane și degradante potrivit constatărilor Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante și raportorilor speciali care au vizitat regiunea transnistreană. Totodată există riscul ca situația acestuia să fie înrăutățită datorită conflictului dintre acesta și conducerea așa numitului minister al afacerilor interne din Tiraspol.