Șeful Biroului de Reintegrare Marian Gherman a discutat astăzi cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova Claus Neukirch despre provocarea liderului secesionist Vadim Krasnoselski, care a declarat satul Varnița drept "teritoriu ocupat temporar de Republica Moldova.

Dialogul s-a concentrat pe aspecte referitoare la procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană și pe necesitatea asigurării unei dinamici continue a interacțiunii în cadrul tuturor platformelor de negocieri existente, cu implementarea integrală a angajamentelor asumate și identificarea unor soluții viabile la cele mai actuale probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Totodată, în cadrul discuțiilor, șeful Biroului a adus în atenție recentele provocări generate de către reprezentanții de la Tiraspol în privința satului Varnița din raionul Anenii Noi în contextul semnării, la 25 ianuarie 2019, a unei pretinse decizii ce pretinde că localitatea respectivă se află sub controlul provizoriu al Republicii Moldova, fiind lansat apelul către Misiunea OSCE de a se implica în calitate de mediator în vederea convingerii părții transnistrene de a-și revizui atitudinea, a anula așa-numita decizie menționată și a evita tensionarea artificială a situației în perimetrul Zonei de Securitate.

În context, reamintim că problema satului Varnița se află și în vizorul prim-ministrului Republicii Moldova Pavel Filip, care a cerut recent Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) să sesizeze reprezentanții mediatorilor și observatorilor - angajați în procesul de reglementare transnistreană - să folosească potențialul formatului de negocieri „5+2” în vederea încetării efectelor acestei acțiuni provocatoare, iar o ședință în acest sens urmează să fie organizată astăzi în incinta MAEIE.

Redacția a încercat să afle care este poziția OSCE față de decretul ostil al lui Krasnoselski. 

Misiunea OSCE în Republica Moldova ne-a răspuns că nu se poate autosesiza pe marginea decretului al liderului separatist de la Tiraspol, în care satului Varnița din raionul Anenii Noi i se atribuie statut de localitate ocupată temporar de Republica Moldova. Reprezentanții OSCE au spus că sunt la curent cu ultimele evoluții din regiune, dar vor veni cu o poziție doar după ce vor primi o scrisoare oficială de la MAEIE.

„Deocamdată nu am primit nimic de la MAEIE. Când vom primi, vom citi și va fi clar. Doar când vom primi o scrisoare oficială a MAEIE vom reacționa”, ne-a declarat persoana responsabilă de relațiile cu presa din cadrul OSCE, care a precizat că ambasadorul Neukirch cunoaște problema din presă.