Moscova vrea reuniuni în format 5+2 pe Transnistria de cinci ori pe an
Ședințele în format 5+2 trebuie să aibă loc în mod regulat, cel puțin de 5-6 ori anual, a declarat directorul departamentului de cooperare europeană a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Andrei Kelin, în cadrul unui interviu pentru „RIA” Novosti.
„Cerem ca ședințele în format 5+2 să aibă loc în mod regulat, de preferință de cinci-șase ori pe an, în conformitate cu documentele de reglementare. O asemenea activitate va asigura un control mai bun al situației. Trebuie să coordonăm pozițiile și să influențăm asupra eficienței procesului de negociere”, a declarat Kelin, care a adus aminte că în declarația consiliului ministerial al OSCE de la Milano (6-7 decembrie 2018) este stipulat că formatul de negocieri 5+2 este singura platformă de negocieri pe Transnistria recunoscută internațional.
Kelin a mai declarat că o muncă prolifică se duce cu reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, și cu șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch.
Reprezentantul departamentului diplomatic rus a mai menționat că pregătirile pentru convocarea următoarei reuniuni în format 5+2 vor începe după formarea noului Guvern în Republica Moldova.
„Din păcate, la moment, procesul de coordonare a unor termene și a locului de desfășurare a unei noi reuniuni a încetinit, deoarece din cauza alegerilor parlamentare din 24 februarie, vicepremierul Cristina Lesnic, care este și reprezentant politic în formatul 5+2 și-a depus atribuțiile conform legii”, a declarat Kelin.
Ultima reuniune în format 5+2 a avut loc în perioada 29-30 mai 2018 la Roma, Republica Italiană.