Identificarea unor propuneri practice și executabile pe diferendul transnistrean este condiția pentru convocarea unei noi ședințe în format 5+2, a declarat ministrul de Externe al Slovaciei, președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajcak, în cadrul unui interviu pentru agenția rusă de știri TASS.

Lajcak a subliniat că în timpul vizitei sale în Republica Moldova, Chișinăul și Tiraspolul și-au reafirmat angajamentul de a continua negocierile în formatele existente: 5+2 și 1+1. Părțile au reconfirmat disponibilitatea de a continua măsurile de consolidare a încrederii pentru a realiza punctele rămase în pachetul „Berlin plus”, pentru a identifica măsurile posibile de îmbunătățire a condițiilor de viață pentru populația de pe cele două maluri ale Nistrului.

Potrivit oficialului, condiția unui noi sesiuni de negocieri în formatul 5+2 ar fi propunerea unor soluții practice și executabile pe Transnistria.  

„În cazul în care vor lansate propuneri practice și executabile, vom iniția convocarea unei noi ședințe în format 5+2 în Slovacia, cu condiția că aceasta va duce la rezultate concrete. Eu am îndemnat partea moldovenească să organizeze alegeri corecte și transparente, care vor reflecta sprijinul existent al cetățenilor pentru partidele politice”, a declarat Miroslav Lajcak.  

Menționăm că Ambasadorul Slovaciei la Chișinău, Dusan Dacho declarat într-un interviu pentru Deschide.MD că o nouă reuniune în format 5+2 va fi posibilă după consumarea procesului electoral și crearea coaliției.