Separatistul Krasnoselski a mers la Moscova să-și inspecteze „ambasada”
Pretinsul lider de la Tiraspol, separatistul Vadim Krasnoselski, a vizitat oficiul transnistrean de la Moscova și s-a întâlnit acolo cu persoane originare din raioanele de est ale Republicii Moldova, informează serviciul de presă al acestuia. Liderul separatist controlează personal activitatea acestui oficiu. El a spus că acest oficiu este o „părticică din patria lor” (Transnistria) unde fiecare va primi ajutor când va avea nevoie.
Krasnoselski a declarat că persoanele originare din Transnistria se adresează la oficiu cu probleme care țin de obținerea cetățeniei ruse și transnistrene, legalizarea în Rusia, înregistrarea proprietății, ajutor medical, achitarea utilităților, serviciul militar în așa-numita armată transnistreană, dar și în cea a Federației Ruse.
„Toate problemele sunt din viață. Le aud mereu de la oamenii din Tiraspol, le au aud și la Moscova. În mare parte sunt aceleași probleme. Este important că cetățenii transnistreni se pot adresa cu aceste probleme aici, la Moscova, nu trebuie să meargă la Tiraspol pentru asta”, a declarat Krasnoselski.
Liderul separatist a spus că fiecare transnistrean care se află în străinătate trebuie să știe că este așteptat „în patrie”.
Amintim că Misiunea Republicii Moldova la OSCE denunțat pe 31 ianuarie, la Consiliul Permanent al OSCE de la Viena deschiderea în capitala Federației Ruse a unei pretinse organizaţii obşteşti transnistrene, anunțată inițial drept „reprezentanță oficială”. Chișinăul a protestat față de deschiderea acestui oficiu care pe mai multe platforme internaționale și diplomatice, inclusiv la Ambasada SUA.