Lesnic îi cere ambasadorului OSCE Neukirch să se implice în problemele create de Tiraspol la Varnița
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, i-a vorbit Şefului Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch despre problemele locuitorilor din satul Varnița asupra suveranității căruia pretind separatiștii de la Tiraspol. Lesnic a pus în evidență necesitatea ca mediatorii și observatorii din formatul 5+2 (OSCE, Rusia, Ucraina, SUA și UE) să se implice în problemele satului Varnița pentru a detensiona situația. Neukirch a informat-o pe Lesnic că reprezentantul special al OSCE pentru Transnistria, Franco Frattini, va vizita cel mai probabil Republica Moldova în timpul apropiat.
Întrevederea dintre cei doi oficiali a avut loc ieri, 24 aprilie la Biroul de Reintegrare.
Cristina Lesnic a prezentat Șefului Misiunii lista problemelor cu care se confruntă localnicii de la Varnița și a solicitat Misiunii OSCE implicarea sa în soluționarea acestora, în particular, în partea ce ţine de o serie de acţiuni unilaterale întreprinse de către aşa-numitele structuri transnistrene: aplicarea nelegitimă a unor taxe fiscale, solicitarea achitării vinietei de către conducătorii de autovehicule cetăţeni ai Republicii Moldova, impunerea înregistrării bunurilor imobile în or.Bender, obligarea completării cartei migraţionale pentru cetăţenii Republicii Moldova la traversarea punctelor neautorizate de control de pe linia administrativă, ş.a.
Printre subiectele discutate a figurat şi problematica respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, fiind relevată necesitatea mobilizării eforturilor comune în vederea asigurării asistenţei necesare victimelor a căror drepturi şi libertăţi fundamentale au fost lezate, precum şi a eliminării impedimentelor artificiale în calea liberei circulaţii.
Şeful Misiunii OSCE a menţionat despre probabilitatea efectuării în timpul apropiat a unei vizite de lucru la Chişinău în calitatea Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană Franco Frattini.
La finalul discuţiilor, Viceprim-ministru a pus în evidenţă necesitatea implicării mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri în vederea soluţionării problemelor din s.Varniţa pentru a detensiona situaţia şi a stopa acţiunile cu caracter provocator.