Separatiștii tot mai obraznici în Zona de Securitate. Noi încălcări reclamate de Chișinău la CUC
Delegația moldovenească la Comisia Unificată de Control a reclamat noi abuzuri din partea separatiștilor în Zona de Securitate. Este vorba despre instalarea unui nou „post de grăniceri” în perimetrul localității Pohrebea, de prezența tehnicii militare și a militarilor la o tabără de copii și de limitarea termenului de ședere pentru o delegație a Biroului de Reintegrare care se deplasa pe 14 mai la o școală de limbă română din regiunea transnistreană.
La 23 mai, în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC), delegația Republicii Moldova a semnalat alte încălcări grave comise de către pretinsele formațiuni armate transnistrene în Zona de Securitate contrar protocoalelor existente și a celor convenite între conducătorii delegațiilor.
Un prim caz se referă la instalarea unilaterală a unui post de grăniceri transnistreni, în perimetrul localității Pohrebea, în locul celui de „miliție”.
De notat că, în trecut, în locația menționată activa un asemenea post de grăniceri. Totuși, în urma eforturilor delegației noastre, problema a fost soluționată la 16 februarie 2012, când CUC a decis excluderea „postului de grăniceri”, controlul fiind plasat în responsabilitatea structurilor de poliție și miliție. Cu toate că partea transnistreană invocă faptul că modificările s-au efectuat în contextul unor reforme de transferare a competențelor suplimentare către pretinsele trupe de grăniceri ale „mgb”, acțiunile descrise contravin flagrant actelor în vigoare.
Deși atât delegația transnistreană, cât și cea a Federației Ruse au admis că subiectul trebuie discutat, la ședința curentă acestea au refuzat includerea problemei în ordinea de zi. Astfel, chestiunea dată urmează a fi propusă repetat spre examinare de către delegația Republicii Moldova la ședințele următoare.
Un alt caz semnalat de încălcare a regimului Zonei de Securitate se referă la constatarea prezenței tehnicii militare și a reprezentanților diverselor formațiuni militare în cadrul forumului „Tiras-2019” organizat pe teritoriul taberei „Dnestrovskie zori” în perioada 16-18 mai curent, în loc. Mereneşti, suburbie a or. Bender (localitate cu regim sporit de securitate).
Chiar dacă mass-media din regiunea transnistreană a mediatizat amplu evenimentul organizat de către a.n. „minister al apărării”, inclusiv „orăşelul militar” amenajat, expoziţia de armament etc., delegația Tiraspolului nu a prezentat în Comisie informații relevante, inclusiv nu a înștiințat în prealabil despre intențiile de a realiza o asemenea activitate.
Subiectul a fost abordat de către membrii delegației Republicii Moldova și în cadrul ședinței grupului de lucru din 14 mai curent în sediul OSCE din Bender. Prin urmare, delegația transnistreană s-a obligat să prezinte în cadrul următoarei ședințe informația cu privire la incidentul în cauză.
De asemenea, a fost făcut un demers adresat reprezentanților OSCE, Federației Ruse și Ucrainei, prin care se solicită intervenția în sensul asigurării liberei circulații în Zona de Securitate.
Solicitarea a fost întocmită drept urmare a unui abuz comis de către structurile neconstituționale din stânga Nistrului în privința reprezentanților Biroului Politici de Reintegrare. Astfel, funcționarii instituției, deplasîndu-se la data de 14 mai într-o vizită de lucru la școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, au fost stopați de către a.n. grăniceri transnistreni la postul din or. Dubăsari, fiindu-le aplicate procedurile similare ca și în cazul cetățenilor străini, cu limitarea „termenului de ședere”.
De menționat că despre faptul deplasării membrilor grupului a fost înștiințat în prealabil structura transnistreană responsabilă de dialogul între părți.
Pe durata ședinței au fost aprobate rapoartele Comandamentului Militar Întrunit pentru perioadele 24-30 aprilie, 1-7 mai și 8-14 mai, precum și a fost avizată candidatura unui observator militar din partea Federației Ruse.