După SUA, și OSCE propune asistență în expertiza depozitului de muniții din Cobasna
Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în Moldova. Claus Neukirch a propus asistență în efectuarea unor expertize din partea OSCE pentru evaluarea stării tehnice a depozitelor cu muniții din satul Cobasna din regiunea transnistreană. Anterior, cu propunerea privind inspectarea depozitului de la Cobasna și posibilitatea de utilizare/distrugere a munițiilor, a venit ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan.
„În mod special, am discutat despre întrunirea participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”, care este preconizată pentru luna octombrie, curent. Am examinat perspectivele de realizare a „tacticii pașilor mici” și a măsurilor pentru consolidarea încrederii dintre ambele maluri ale Nistrului, pînă la finele anului curent”, a scris Dodon.
Amintim că Viceprim-ministrul pentru reintegrare Vasili Șova, la 06 august 2019, o nouă întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova Dereck J. Hogan, fiind abordat un spectru larg de aspecte ce țin de problematica transnistreană: negocierile în formatul 5+2, reluarea coșului politic de negocieri și demararea unei evaluări a depozitului de la Cobasna în sensul retragerii și/sau distrugerii munițiilor.