Trupele speciale militare din Transnistria au lansat exerciţii tactice
Foto:
Trupele speciale militare din Transnistria au lansat exerciţii tactice. Scopul acestora este de a instrui militarii pentru spionaj, ambuscade, raiduri şi minarea câmpurilor, scrie TRM.MD.
Potrivit presei din regiune, scenariul exerciţiilor prevede că militarii se află pe teritoriul inamicilor şi are loc recunoaşterea terenului.
De asemenea, militarii sunt instruiţi să se camufleze şi îndeplinesc şi alte sarcini. Exerciţiile militare ale trupelor speciale din Transnistria vor avea loc pe parcursul mai multor zile, iar, la final, participanţii vor trebui să prezinte ce au reuşit să asimileze în urma acestor pregătiri.