Patrulele de „grăniceri” în orașul Tighina, denunțate de Chișinău la Comisia Unificată de Control
La ședința Comisiei Unificate de Control din de 24 octombrie delegația Republicii Moldova și-a continuat eforturile de a convinge ceilalți membri ai Comisiei să reacționeze adecvat la încălcările regimului Zonei de Securitate comise de către entitățile transnistrene.
Și delegația Federației Ruse și-a reiterat propunerea de a verifica și a analiza în ansamblu situația creată odată cu instalarea posturilor de „grăniceri” în Zona de Securitate. Mai mult, a recurs și la unele compromisuri suplimentare, doar că reprezentanții Tiraspolului în Comisie au blocat și de această dată procesul decizional al organului principal al misiunii de pacificare.
După lungi dezbateri, ordinea de zi a fost aprobată fără să conțină subiectul cel mai actual și mai discutat.
Comandamentul Militar Întrunit a prezentat raportul privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 16–22 octombrie 2019, în care sunt reflectate 2 cazuri depistate de către observatori în Bender vizând instalarea patrulelor mobile pedestre ale „grănicerilor”. Subiectul a fost abordat și prin prisma multiplelor precedente de plasare a patrulelor mobile de „grăniceri” transnistreni pe str. Mațnev din or.Bender, la trecerea spre satul Varnița. Conducătorul delegației Federației Ruse a propus de a atenționa partea transnistreană în privința inadmisibilității amplasării patrulelor mobile în raionul cu regim sporit de securitate. Spre regret, nici această soluție nu a fost acceptată, iar luarea deciziei asupra raportului în cauză a fost transferată pentru altă ședință.