În cadrul întâlnirii dintre șeful misiunii OSCE, Claus Neukirch, cu negociatorul șef al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, a fost abordată tema plăcuțelor de înmatriculare neutre necesare vehiculelor transnistrene pentru a participa în trafic internațional începând cu 1 septembrie curent. Claus Neukirch am menționat în special că este necesar ca toți participanții la trafic să primească câte o plăcuță de înmatriculare de tip neutru la unul dintre birourile comune de înmatriculare. Acestea sunt deschise la Rîbnița și Tiraspol. „Trebuie să se lucreze concret și regulat la nivelul grupului de lucru pentru a rezolva toate problemele restante în acest sens”, a adăugat Neukirch.

Menționăm că pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, i s-a plâns șefului Misiunii OSCE la Chișinău, Claus Neukirch, pe faptul că mașinile cu numere transnistrene ilegale nu vor mai putea participa în traficul internațional începând cu 1 septembrie curent.

„Ignatiev a dat o notă negativă acțiunilor Chișinăului, care a provocat partea ucraineană să introducă restricția, ce subminează înțelegerile actuale în cadrul procesului de negocieri și introduce tensiuni în dialog”, se arată într-un comunicat de presă al pretinsului minister de externe de la Tiraspol. Potrivit așa-zisei instituții, aceste abordări ar fi inoportune din cauza funcționării limitate a mecanismului punctelor de înregistrare a vehiculelor și de, chipurile, renunțul Chișinăului de a convoca ședințele grupurilor de experți pe probleme din domeniul transportului.