Tiraspolul începe de azi vaccinarea cu AstraZeneca și așteaptă serul Pfizer. Krasnoselski merge la Moscova să ceară Sputnik V
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că de azi începe vaccinarea cu serul AstraZeneca ajuns în Transnistria din lotul de vaccinuri donat de România Republicii Moldova. Totodată, pe 5 aprilie în regiunea transnistreană va ajunge un lot de vaccin Pfizer, din cele 24,570 de doze care au fost donate Republicii Moldova prin rețeaua COVAX.
În regiunea transnistreană au fost deschise 11 puncte de vaccinare anti-COVID la care au fost distribuite 900 de doze AstraZeneca. Primii pe lista de vaccinare sunt lucrătorii medicali, dacă dozele de vaccin nu vor fi epuizate, acestea vor fi redirecționate către populație.
În ceea ce privește vaccinul Pfizer, termenul de păstrare a acestuia este doar cinci zile, de aceea administrarea lui se va face în regim de urgență.
Situația cu vaccinul rusesc Sputnik V rămâne incertă. Liderul de la Tiraspol va merge la Moscova săptămâna aceasta pentru a urgenta donarea unui lot de vaccin rusesc.
Anterior, autoritățile autoproclamate de la Tiraspol au învinuit Chișinăul de faptul că ar fi pus obstacole pentru furnizarea vaccinului Sputnik V în Transnistria, deși Moscova nu a anunțat că este gata să furnizeze vaccinul în regiunea transnistreană. Mai mult, deputați din Duma de Stat au declarat că aprobarea furnizării vaccinului rusesc ar putea veni abia în luna a aprilie, deoarece Rusia întâmpină greutăți în ceea ce privește producerea serului Sputnik V.