Sovietul suprem din Transnistria a aprobat în primă lectură un concept de securitate națională care presupune consolidarea cooperării cu Rusia, se arată într-un comunicat remis de către așa-numitul organ legislativ.

Unul dintre autorii conceptului, pretinsul deputat din regiunea transnistreană, Andrei Safonov a declarat că Transnistria se află într-o situație dificilă din punct de vedere geopolitic, iar acest fapt se va reflecta în conceptul menționat. „În concept se spune că că extinderea blocurilor militare-politice crează noi riscuri și amenințări pentru noi. Pentru acest lucru a fost găsit un răspuns adecvat: că Transnistria va avea relații speciale cu țările aliate, desigur, în primul rând mă refer la Federația Rusă, în același timp, sarcina este de a stabili relații bune cu alte state”, a declarat Safonov.

Conceptul ar fi, totodată, un document de bază în ceea ce privește planificarea și dezvoltarea securității Transnistriei, și reprezintă un cadru pentru relațiile dintre instituțiile de putere din regiune.