În cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control din 30 septembrie, delegația Chișinăului a pus în discuție postul ilegal de așa-numiți grăniceri instalat în apropierea satului Zahorna, raionul Căușeni în locul unui post de pacificatori redus în anul 1999. Delegația transnistreană s-a opus discutării acestui subiect.

Conform ordinii de zi, Comandamentul Militar Întrunit a prezentat un raport de vizează situația în Zona de Securitate pentru perioada 22-28 septembrie curent.

De asemenea, membrii Comisiei Unificate de Control s-au interesat de mersul implementării acțiunilor planificate la două posturi ale Forțelor Mixte de Menținere a Păcii amplasate pe ambele maluri ale Nistrului lângă localitatea Vadul-lui-Vodă. S-au dat asigurări că lucrările decurg conform calendarului stabilit, iar până la finele anului 2021 va fi îmbunătățit modul de funcționare a acestora astfel încât să nu afecteze libera circulație a cetățenilor.

S-a discutat despre activitatea grupului de lucru care examinează circumstanțele apariției unui post ilegal de „grăniceri” lângă localitatea Zahorna. Acesta  a fost instalat de către Tiraspol pe locul postului Forțelor Mixte de Pacificare, redus în 1999.

Au fost evidențiate intențiile distructive ale membrilor grupului de lucru desemnați de Tiraspol, care se împotrivesc îndeplinirii sarcinii și chiar promovează revizuirea deciziei agreate de toate componentele Comisiei Unificate de Control.

Reprezentanții Misiunii OSCE au adus la cunoștința Comisiei Unificate de Control rezultatele monitorizării Zonei de Securitate în perioada 1-30 septembrie 2021. În informația prezentată se subliniază că, între localitățile Bender și Varnița, la intersecția străzilor Mațnev și 27 aprilie, rămâne o linie de blocuri din beton care împiedică libera deplasare a oamenilor, iar la postul de lângă feribotul din localitatea Slobozia, Tiraspolul a introdus așa-numiți „grăniceri”, încălcând înțelegerile convenite anterior.