Chișinăul a denunțat la Comisia Unificată de Control instalarea de către Tiraspol a unui post de „grăniceri” în preajma satului Cocieri
Membrii Comisiei Unificate de Control s-au întrunit în ședință ordinară la Bender, iar în centrul atenției s-a aflat incidentul din 2 decembrie curent, când două automobile ale forțelor „grănicerești” au fost fixate în preajma localității Cocieri, teritoriu controlat de autoritățile constituționale.
În context, delegația Republicii Moldova a prezentat o adresare scrisă către toate componentele CUC cu apelul de a include pe ordinea de zi două subiecte importante. Primul ține de activitatea așa-numitor „grăniceri” în Zona de Securitate, iar cel de-al doilea presupune elaborarea unui mecanism eficient de monitorizare a situației în Zona de Securitate în caz de agravare a acesteia.
Delegația Republicii Moldova consideră că forțele „grănicerești” reprezintă acea structură care neglijează în mod vădit actele aprobate de CUC bazate pe Acordul moldo-rus semnat la 21 iulie 1992 și care prin acțiunile sale periclitează libera circulație în perimetrul de responsabilitate al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, dar și generează alte încălcări ale drepturilor și intereselor fundamentale ale cetățenilor.
Dezbaterile îndelungate nu s-au soldat cu includerea acestor probleme pe agenda oficială a ședinței, exponenții Tiraspolului blocând din nou examinarea obiectivă și luarea unor decizii pertinente pe aspectele de actualitate.
Astfel, Comisia Unificată de Control a reușit să aprobe Raportul Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate constatată în perioada 8-14 decembrie 2021.
La fel, la solicitarea reprezentanților Ucrainei, pe motivul expirării mandatului, au fost înlocuiți 9 din cei 10 observatori militari delegați de către această țară în componența grupului de observatori militari al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.