Expertul IDIS Viitorul, analistul Ion Tăbârță, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că în regiunea transnistreană nu există acum democrație, respectarea drepturilor omului sau alegeri, ci o formă de guvernare autoritară în frunte cu concernul Sheriff, puterea reală fiind adunată în mâinile lui Vladimir Gușan. 

Expertul spune că acum, niciun locuitor din regiunea transnistreană nu poate vorbi liber și mod deschis, altfel riscă să-i fie fabricat un dosar. 

„Ne uităm la liderul comuniștilor  din regiunea transnistreană (Oleg Horjan), a încercat să reprezinte o opoziție față de regimul de acolo și a fost arestat. De ce comuniștii ruși, care în permanență acordau sprijin regimului de la Tiraspol, acum nici nu au vrut să-și trimită reprezentanții la așa-numitele alegeri? Dar chiar și modul în care a fost organizat scrutinul electoral de acolo, restul concurenților care cât de cât ar fi reprezentat o alternativă reală regimului sau măcar ar fi simulat concurența nu au fost admiși de a fi înscriși în cursa electorală”, a declarat Tăbârță.

Potrivit expertului, alegerile din 2016, în timpul cărora liderul de facto al regiunii era Evgheni Șevciuk, au fost alegeri concurențiale, câștigate într-un final de Krasnoselski. „Sau alegerile din 2011 la fel au fost concurențiale și eternul lider al regiunii transnistrene, Igor Smirnov, a pierdut”.

Acest fapt denotă că drepturile omului, funcționarea democrației acum în regiunea transnistreană nu există, mai curând acolo persistă un regim autoritar, cu concernul Sheriff, în care Vadim Krasnoselski îndeplinește rolul de președinte al regiunii transnistrene, dar de fapt, puterea reală fiind în mâinile lui Vladimir Gușan.