Încă din copilărie la majoritatea dintre noi vacanța de obicei se asociază cu impresii noi de călătorii, cu odihnă la munte sau la mare, excursii, libertate, distracții. Însă pentru a avea o odihnă plăcută, cu impresii tari în urma călătoriilor, de pe acum (cam cu două-trei luni înainte) ar trebui să ne planificăm totul.

De la ce începem?

Mai întâi aflăm de la ceilalți membri ai grupului nostru ce și-ar dori ei. Mare sau munte, plajă leneșă sau odihnă activă, cruise pe croaziere luxoase sau călătorii cu mașinile, cu escale și opriri pe oriunde ne duce capul.

Să zicem că suntem o familie cu copii. Unii vor mare, alții munte, ceilalți liniște cu ceva din istoria culinară. A fost greu dar am acceptat cu toții propunerea mamei, care a fost o variantă de compromis pentru toți și a încăput în limita bugetului pe care-l avem. 

Pentru început vedem valabilitatea pașapoartelor (actelor de identitate). În regulă. Alegem țara/țările pe care le vom vizita, apoi orașele.

Cum alegem destinația?

Mai întâi consultăm agențiile de turism și vedem care sunt ofertele și tendințele, apoi în dependență de ce alegem sau nu alegem, căutăm fie bilete de avion sau tren, cazare, și asigurări

Agențiile propun de obicei 7 zile, tur-retur cu avionul, hotel cu all inclusive. Am mai fost. Odihna presupune mai multă libertate, mai multe zile, nu doar o săptămână, într-un singur loc. Dar bineînțeles, fiecare decide cum dorește.

Călătorie cu mașina personală

Dacă aveți copii și ați ales automobilul pentru turism atunci trebuie să știți că destinațiile cele mai populare pentru familiile cu copii de la noi (nu-i vorba doar de moldoveni sau români, aceleași locuri le-au ales mai tot timpul olandezii, nemții, scandinavii, etc.) sunt zonele sudice cu mare, munte și pădure, combinate toate într-un singur loc.

Dacă nu dispunem de o rulotă de dormit și avem de gând să ne cazăm la hoteluri, pensiuni sau case particulare, pe care le-am rezervat din timp, iar mașina are un spațiu limitat, este absolut necesar să ne facem fiecare o listă de lucruri, ce avem de luat cu noi.

După ce avem lista, facem o revizie în garderobă. Ne imaginăm că facem bagajele. Parcă ne vor trebui toate hainele. OK. Nu ne limităm prin nimic. Punem toate lucrurile la vedere și într-o săptămână, încet-încet, câte unul, să vedeți cum dispar mai mult de jumătate. Pentru că te saturi de ele numai să le privești și rămâne doar strictul necesar. Totodată se vede ce lucru ne lipsește, pentru care avem timp să-l cumpărăm.

Iată o listă de lucruri strict necesare pe care ar trebui să le împachetați pentru o călătorie de vară cu automobilul (care presupune și o oprire sau două pe malul mării).

Haine

Pantaloni, pantaloni scurți, maieuri, lenjerie, cel puțin o rochie de seară, ceva de frig, pălărie de soare, pălărie panama, chipiu, ac, ață, sandale comode pentru plimbări, adidași sport.

Lucruri pentru plajă

Costume de baie, cel puțin două perechi, ciupici/șlapi comozi de plajă, ochelari de soare.

Gadget-uri

Gadget-urile smart sunt necesare și nu ne putem lipsi de ele. Dar oricum ne limităm la un rucsac, cu un termos sportiv pentru apă, un smartphone cu o cameră bună, un power bank și un încărcător ca să avem cu ce încărca bateria, o pereche de căști pentru muzică.

Primul ajutor

Trebuie să avem neapărat o trusă cu medicamente de primul ajutor cu ceva analgezice, antialergice, cărbune detox, de răceală și febră, antiseptice, plasture.

Igienă personală

Altă trusă cu lucruri de igienă personală, cu pastă și periuță de dinți, creme pentru soare, pentru țânțari, aparat de ras, șampon, deodorant.

Am ales turul România, Bulgaria, Grecia, Albania, Serbia

După ce am făcut traseul și itinerarul, am făcut rezervările necesare cu toate datele de check-in și check-out, am apelat la un broker în asigurări, cum ar fi RCA.MD, pentru Cartea Verde și polițele de asigurare în medicină. Avem nevoie de acestea pentru a ne asigura împotriva riscurilor imprevizibile ale vieții. Iată cum vă ajută fiecare dintre ele.

Carte Verde

E bine de știut că fără Cartea Verde nu poți intra în UE, deci imediat la hotarul cu România odată cu prezentarea pașaportului și actele mașinii, trebuie să prezentați și Cartea Verde (asigurarea obligatorie auto pentru mașini străine pe teritoriul UE).

Cartea Verde acoperă riscurile terței persoane, în cazul că cel asigurat se face vinovat de un eventual accident pe teritoriul unde este activă polița. Companiile de asigurare vor achita pagubele victimei integral, cheltuielile de judecată, precum și cheltuielile pentru avocat și expertiză, dacă au fost făcute. Persoana indicată în polița de asigurare, vinovată de producerea accidentului se face răspunzător pentru vătămări corporale, apoi pentru decesul victimei, dacă a avut loc. Cartea Verde va acoperi toate sumele de despăgubire în asemenea situație.

Cum procedăm în caz de accident în străinătate

Înainte de a pleca la drum trebuie să studiem regulamentul de activitate a poliței de asigurare Cartea Verde și să ne comportăm corect în caz de accident rutier în străinătate.

Ca și în cazul RCA național avem două opțiuni:

  • părțile încheie o înțelegere amiabilă (constatul amiabil, în caz că nu sunt daune corporale, iar daunele sunt admise de către asigurător);
  • chemăm poliția (la nevoie salvarea, pompierii, etc.).

În tot cazul suntem obligați să prezentăm actele personale, Cartea Verde, să documentăm cât mai amănunțit cazul, expus într-un proces-verbal, să facem poze clare (se permite cu telefonul mobil), să descriem amănunțit circumstanțele accidentului, să specificăm anul de fabricație, culoarea și numărul de înmatriculare a automobilului implicat, numele șoferului, numărul poliței și numele companiei de asigurare a dânsului. Să raportăm companiei asiguratoare cazul accidentului în termen de 48 de ore.

Asigurarea medicală

Atunci când veți consulta o companie de asigurare pentru Cartea Verde, puteți să vă interesați tot la ei și de asigurarea sănătății dvs, pe toată durata călătoriei. Vă vor explica foarte amabil și cu lux de amănunte totul.

În foile turistice, procurate de la agențiile de turism, asigurarea sănătății este inclusă deja.

Altfel stau lucrurile într-o călătorie individuală. 

Cu o poliță de asigurare standard poate fi asigurată orice persoană pentru riscuri de îmbolnăvire spontane și include cheltuieli de acordare a primului ajutor, cheltuieli pentru procurarea medicamentelor, transport și tratament în spital, precum și transportul acasă, în cazul că nu există altă modalitate de tratament. 

Excepții vor face bolile cronice, inclusiv cele cardiovasculare și oncologice. Acestea nu vor fi acoperite de polița de asigurare.

Asigurarea facultativă a sănătății

Deja mulți turiști cunosc că fără o asigurare medicală pe toată durata călătoriei nici nu se poate de ieșit din țară. Boala poate surveni în orice moment, pe neașteptate iar sănătatea ne poate costa nu doar bani, ci și pierderi incomensurabile. 

Vă puteți asigura facultativ sănătatea pentru riscurile legate de:

  • traume într-un accident montan, aeronautic, subacvatic, alte sporturi extremale;
  • intoxicație alimentară, dureri acute;
  • traume și leziuni grave, soldate cu deces;
  • transportarea decedatului acasă.

Dacă aceste riscuri sunt stipulate în contractul de asigurare, veți rezolva problemele legate de sănătate ușor și cu puțini bani. Sănătatea în Europa costă foarte mult, mai ales dacă e nevoie de o intervenție chirurgicală, efectuarea unui diagnostic sofisticat sau tratament dentar acut. 

Turiștii aleg asigurarea medicală complexă, pe durata întregii perioade de călătorie, care include:

  • șederea în spital cu acoperirea tuturor cheltuielilor;
  • asistență medicală calificată;
  • calm sufletesc, lipsă de stres și economisire de bani;
  • oportunitatea de a alege prețurile.

De ce riscuri depind tarifele unei polițe medicale?

Prețul unei polițe de asigurare a sănătății va depinde de:

  • vârsta asiguratului;
  • țara de destinație (SUA, Elveția și Japonia, contribuția va fi mai mare decât UE);
  • domeniile de activitate în timpul călătoriei;
  • durata călătoriei.

O poliță de sănătate poate fi încheiată pe o durată de la 5 la 365 de zile.

Punctele menționate sunt cele mai importante lucruri pentru a petrece o vacanță fără griji. Le facem din timp, deoarece timpul pentru odihnă este limitat și nu trebuie să ne facem griji de alte nevoi, decât să savurăm plăcerea unei călătorii și să ne umplem de impresii plăcute și să ne încărcăm bateriile pentru o altă vacanță.