Arhitectura metropolelor mari, orașelor cu istorie, orașelor antice, medievale sau contemporane nu poate fi concepută fără edificii cu mansarde. Nu se știe exact care popor a inventat primul mansardele, deoarece încă din antichitate un pod al casei putea feri de ploi și frig pe cineva fără adăpost.

Însă cuvîntul “mansarde” apare după ce arhitectul francez François Mansart (sec. XVII), ar fi utilizat cel mai mult și efectiv podul unei case drept spațiu locuibil și a creat astfel un stil de viață direct sub acoperiș. Stilul a fost preluat imediat de alți arhitecți, pentru ca în secolul al XIX-lea să fie răspândit pe întreg globul ca un curent arhitectural numit “stilul celui de-al doilea imperiu”.

Acest curent a înflorit pe timpul lui Napoleon III, care a ordonat modernizarea și transformarea capitalei franceze, prin crearea bulevardelor și piețelor cunoscute astăzi, prin construcția clădirilor noi pentru guvern, municipalitate, precum și gări, spitale, teatre, blocuri de locuit, etc.

Responsabil de aceste transformări a fost desemnat baronul Haussmann, care a demolat Parisul medieval și a construit ceea ce vedem astăzi.

Devenit un cadru oficial, stilul Napoleon al III-lea a dat arhitecților tendința de a utiliza elemente arhitecturale din epoca renașterii italiene, epocile lui Ludovic al XIV-lea și Napoleon.

Paris

Datorită arhitecturii sale neo-renaissance, Parisul are aura orașului romantic, melancolic, fiind numit deseori “orașul îndrăgostiților”. Orașul artiștilor plastici, care vedeau din apartamentele studio, aflate deasupra orașului, sublimul urbanismului industrializat. Nu întâmplător cei mai mari poeți, artiști plastici, sculptori, compozitori și filozofi se stabileau la Paris sau cel puțin mergeau în Franța la studii.

Putem enumera aici câteva clădiri pariziene din acele timpuri, care au construit mansarde la nivelele superioare. Representative ar putea fi bulevardul Haussmann, cu renumitele sale galerii Lafayette sau rue de Rivoli, Opera franceză și altele.   Ru

 

Viena

Pentru noile clădiri publice cerute de orașele europene în expansiune, mansardele devin un colac de salvare. Ele nu doar înfrumusețează vizual orașul, prin edificarea multiplelor clădiri mândre, înalte, spațioase, dar și rezolvă una din problemele urbanistice. Spațiile de la ultimul etaj, de sub acoperiș, sunt folosite pentru trai, oficii, săli de clasă și chiar hale pentru magazine.

Viena adoptă ușor acest “stil al celui de-al doilea imperiu” și construiește clădirea Parlamentului Austriac, teatrul de operă, Academia De Arte, palatul Justiției, etc.

Berlin

Deși existau mai multe variații de stil, în Germania deprinsă cu spații mari, uneori enorme, în plan pătrat sau aproape de pătrat, cu coloane și alte detalii clasice și barocco, un acoperiș fără mansardă este de neimaginat. Mansarda este așternută firesc pe edificiul clădirii Reichstagului, reprezentând o mostră a curentului “Napoleon al III-lea”, care a dat naștere faimoaselor clădiri de pe străzile berlineze. 

“Toate construcțiile erau ridicate cu respectarea stilului, fie case rezidențiale, fie edificii publice”, afirma arhitectul german Paul Wallot, autorul Reichstagului.

Roma

În Italia, care abundă de arhitectură istorică, la Roma, Banca Italiei nu s-a ferit de “stilul celui de-al doilea imperiu” și a construit o perlă, care a devenit simbol al epocii. Arhitectul Gaetano Koch este un reprezentant veritabil al curentului, devenit faimos în întreaga lume.

Londra

În Marea Britanie “stilul celui de-al doilea imperiu” a fost acceptat și implementat foarte repede, motivul fiind nevoia de locuințe ieftine. Reprezentant al curentului este arhitectul britanic Norman Shaw, care a lăsat o avere notorie de inteligență, talent și creativitate. Hotelul Piccadilly London, dar și o serie de case urbane, de edificii și de idei de amenajare a parcurilor, este rodul însumat al muncii sale.

Bruxelles

Belgia nu putea rămâne neinfluențată de moda franceză și de curentul “stilului celui de-al doilea imperiu” și construiește Palatul Bursei de Valori (Bruxelles). Clădirea este eclectică și combină mai multe stiluri cum ar fi neorenesansciste și al doilea imperiu, dar și abundă de ornamente și opere de artă, ale autorilor renumiți, precum Auguste Rodin. Bruxelles-ul nu doar acceptă stilul, dar și dezvoltă construcția de case cu mansardă, devenind unul din cele mai frumoase orașe europene.

Copenhaga

Ca și toată Scandinavia, Danemarca a fost într-un pas cu moda și a folosit la maximum ”stilul celui de-al doilea imperiu”. Palatul Christiansborg este modelul arhitectural al timpului și găzduiește, ca nicăieri în altă parte sediile legislativului, guvernului și a puterii judecătorești, dar și câteva spații Regale, cum ar fi sala de recepții și grajdurile Regale. Palatul a fost construit între anii 1907-1928 de către arhitectul Thorvald Jorgensen, prin reconstrucția celui de-al doilea palat, care a ars la fel ca și primul.

În general peste tot în Scandinavia vom găsi arhitectura eclectică, deoarece în sec al XIX-lea, Danemarca a fost în alianță cu imperiul Francez, în timp ce Norvegia și o parte a Suediei erau parte integrală a Danemarcei. Putem vorbi aici de renumitele case din Bergen, Norvegia, casele colorate din Stockholm, Suedia, precum și despre Copenhaga, Danemarca, cu renumitele sale baruri pe acoperiș.

Apropo de acoperiș și de utilizarea lui. Danemarca a dezvoltat foarte mult industria mansardelor, oferind prin Brandul VELUX o deschidere spre cer, iar pentru noi plăcerea de a contempla frumusețea luminii naturale.

București - Micul Paris

Am lăsat pentru final Bucureștiul și România, pentru că ne este mai aproape și mai dragă.

Napoleon al III-lea, de această figură emblematică, ultimul împărat al Franței și tot el primul președinte francez, este legată și istoria României.

După înfrângerea rușilor în Crimeea în anul 1857, de către alianța franco-engleză, după modelul ocupației Basarabiei, rușii au fost nevoiți să cedeze Moldovei sudul Basarabiei. Fără sprijinul și protectoratul Franței, Unirea de la 1859 nu ar fi avut loc. De aceea, Alexandru Ioan Cuza avea toate motivele să-i scrie împăratului: 

“Sire, România cu armata ei şi resursele ei este la dispoziţia Majestăţii Voastre.”

De fapt noi vorbim despre fenomenele de dezvoltare a construcțiilor cu mansarde. De unde unirea din 1859, de unde Cuza?

Micul Paris este încheierea poveștii noastre. Influența “stilului celui de-al doilea imperiu” a influențat arhitectura Bucurestilor. Palatul CEC, Casa Vernescu, Palatul Kretzulescu . Bucureștiul are propriul Arc de Triumf, iar restaurantul Caru’ cu bere impresionează nu doar în exterior, ci și pe interior, având și pivniță și mansardă.

Mergând pe urmele istorice ale constructorilor de mansarde, astăzi vedem că ideile înaintașilor noștri nu sunt pierdute în zadar, iar arhitectura contemporană nu este cu nimic mai săracă. Mansarda și modelul de acoperiș de mansardă ca element arhitectural a fost și rămâne o necesitate majoră a modului de viață contemporan.