În data de 20 iunie 2023 a fost efectuat primul zbor Chișinău – Tbilisi - Chișinău, operat de către compania FLYONE.

Datorită acestei curse, în doar două ore și jumătate de zbor, călătorii ajung dintr-un oraș în altul.Capitala Georgiei merită vizitată grație diversității sale ce impresionează prin cetățile antice, cartierele vechi, și natura magnifică, iar bucatele tradiționale cuceresc chiar și pe cei mai pretențioși gurmanzi. Pentru a se bucura alături de pasageri de lansarea acestei noi curse, la aeroportul Internațional Chișinău a venit și ambasadorul Georgiei în Moldova, Levan Diasamidze.

Astăzi are loc inaugurarea primului zbor Chișinău - Tbilisi. Este un moment foarte important pentru țările noastre, în special pentru domeniul turistic. Vă așteptăm cu drag în Tbilisi, Georgia. Este un plus și pentru relațiile internaționale, pentru diplomați, pentru business, dar și pentru studenți”, a declarat ambasadorul.

De 3 ori pe săptămână, iar din iulie zilnic, FLYONE operează această cursă nouă.

Orarul: 

Chișinău (KIV) 23:30 – Tbilisi (TBS) 03:00

Tbilisi (TBS) 07:30 – Chișinău (KIV) 09:00

Pentru a rezerva bilete sau pentru a obține informații suplimentare, pasagerii sunt rugați să acceseze pagina web www.flyone.eu, aplicația mobilă FLYONE, dar și agențiile partenere.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) s-a lansat în 2016,  reușind în scurt timp să devină unul dintre liderii pieței avia din Republica Moldova.

Mai nou, FLYONE a reînnoit certificarea IOSA, cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional. La fel, în anul 2022, compania a devenit membru al Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA).

FLYONE a fost clasată lunar de multiple ori în anii 2018, 2019 și 2020 în TOP 10 „Cea mai punctuală companie”, conform categoriei EMEA (Europe, Middle East and Africa).

În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian, oferit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența- emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pe parcursul aceluiași an, FLYONE a reușit să transporte peste 1 milion de pasageri și să lanseze 6 destinații noi.

FLYONE ARMENIA, s-a lansat în anul 2021, iar în 2022 a devenit numărul 1 în Armenia.

Amintim că FLYONE operează zboruri către 53 destinații.

35 de curse regulate și charter spre: Dubai, Veneția, Bologna, Roma, Milano, Valencia, Berlin, Tbilisi, Madrid, Munchen, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Londra, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Dusseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Bodrum, Dalaman, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.

Cu escală prin Erevan, FLYONE ARMENIA operează zboruri spre: Tbilisi, Lyon, Moscova, Milano, Ekaterinburg, Vnukovo, Domodedovo, Sankt Petersburg, Mineralnye Vody, Novosibirsk, Samara, Sochi, Istanbul, Paris, Dubai, Beirut, Teheran, Dusseldorf, Tel Aviv.