FLYONE operează începând cu data de 12 iulie zboruri din Chișinău spre unul dintre cele mai populare orașe din Germania: Munchen. Cu această nouă cursă ne propunem să îmbunătățim conexiunile aeriene internaționale ale Republicii Moldova și totodată să oferim pasagerilor noștri posibilități mai multe de a călători atât în scop turistic, cât și de afaceri. Prețul biletelor pornește de la 99 de euro într-o direcție, cu toate taxele incluse.

Munchen este un oraș cu o economie puternică, unde își au sediul numeroase corporații internaționale. Astfel, zborurile spre această destinație vă pot oferi noi oportunități de afaceri și colaborări”, a declarat directorul general al FLYONE, Mircea Maleca.

Programul de zbor este convenabil și răspunde nevoilor și preferințelor călătorilor.

Astfel, cursele spre Munchen sunt efectuate de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și sâmbătă:

Miercuri

  • Chișinău (KIV) 13:30 - Munchen ( MUC) 6:20
  • Munchen (MUC) 16:00 - Chișinău (KIV) 19:20

Sâmbătă

  • Chișinău (KIV) 06:00 - Munchen (MUC) 07:20
  • Munchen (MUC) 08:10 - Chișinău (KIV) 11:20

Pentru a rezerva bilete sau pentru a obține informații suplimentare, pasagerii sunt rugați să acceseze pagina web www.flyone.eu, aplicația mobilă FLYONE, dar și agențiile partenere.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) s-a lansat în 2016,  reușind în scurt timp să devină unul dintre liderii pieței avia din Republica Moldova.

Mai nou, FLYONE a reînnoit certificarea IOSA, cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional. La fel, în anul 2022, compania a devenit membru al Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA).

FLYONE a fost clasată lunar de multiple ori în anii 2018, 2019 și 2020 în TOP 10 „Cea mai punctuală companie”, conform categoriei EMEA (Europe, Middle East and Africa).

În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian, oferit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența- emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pe parcursul aceluiași an, FLYONE a reușit să transporte peste 1 milion de pasageri și să lanseze 6 destinații noi.

FLYONE ARMENIA, s-a lansat în anul 2021, iar în 2022 a devenit numărul 1 în Armenia.

Amintim că FLYONE operează zboruri către 53 destinații.

35 de curse regulate și charter spre: Dubai, Veneția, Bologna, Roma, Milano, Valencia, Berlin, Tbilisi, Madrid, Munchen, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Londra, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Dusseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Bodrum, Dalaman, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.

Cu escală prin Erevan, FLYONE ARMENIA operează zboruri spre: Tbilisi, Lyon, Moscova, Milano, Ekaterinburg, Vnukovo, Domodedovo, Sankt Petersburg, Mineralnye Vody, Novosibirsk, Samara, Sochi, Istanbul, Paris, Dubai, Beirut, Teheran, Dusseldorf, Tel Aviv.