Compania aeriana HiSky iși extinde operațiunile în hub-ul din Chisinau cu trei noi rute importante. Astfel, operatorul ajunge la 11 destinații internaționale, operate de pe aeroportul din Chisinau. Istanbul, Dusseldorf si Bucuresti sunt orasele catre care mai nou, pasagerii din Chisinau vor putea calatori cu HiSky.

Prin deschiderea noilor rute, compania dorește să sublinieze faptul că toate acțiunile acesteia sunt dezvoltate pentru respectarea promisiunii făcute către pasageri și pentru respectarea strategiei de creștere, asumate din momentul lansării operațiunilor companiei, în anul 2021. Cele trei desținatii noi, au fost selectate luând în considerare nevoile de călătorie ale pasagerilor în scop de vacanță și afaceri dar și din dorința de a crea o alternativă confortabilă și accesibilă de transport pentru pasagerii care locuiesc și lucrează în străinătate.

„Continuăm să urmărim strategia de creștere a companiei pe mai multe segmente pentru că ne dorim să devenim principala opțiune de călătorie pentru toate categoriile de pasageri. Prin deschiderea noilor rute ne completăm portofoliul de destinatii pentru calatoriile in scop leisure dar si business travel. Practic, în acest moment, baza de la Chișinau, este cel mai important hub de operare pentru HiSky. Dorința noastra este sa reușim sa oferim cea mai buna solutie pentru nevoile traficului de business, city break, turism incoming și diaspora. Interesul crescut al pasagerilor pentru aceste trei rute ne-a convins sa depunem toate eforturile necesare pentru a putea raspunde pozitiv cererii acestora. Suntem absolut convinsi ca la sfarsitul acestui an, o sa putem raporta succesul acestor trei noi rute astfel încat să continuăm eforturile pentru dezvoltarea constantă a structurii de destinații oferite pasagerilor nostri, deschizand astfel noi orizonturi pentru cei ce ne onoreaza cu prezenta la bordul aeronavelor noastre.” a spus Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Toate cele trei noi rute vor fi lansate in luna septembrie 2023, astfel:

Ruta Chișinău – Istanbul va fi operată începând cu 26 septembrie, cu trei frecvențe pe săptămână, în zilele de marți, vineri și duminică.

În data de 26 septembrie va fi efectuată prima cursă Chișinău – Dusseldorf, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de marți și vineri.

Ruta Chișinău – Bucuresti va fi operată începând cu 25 septembrie, cu trei frecvențe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri.

Prețul unei călătorii cu plecare din Chișinau începe de la 49 euro/segment pentru destinația București, 69 euro/segment pentru destinația Istanbul  și 79 euro/segment pentru destinația Dusseldorf.

Biletele de călătorie către cele trei destinații noi, pot fi rezervate direct pe site-ul companiei www.hisky.aero sau la agențiile partenere.

Cu o flotă de 8 aeronave, HiSky operează din Republica Moldova zboruri internaționale directe către unsprezece destinații externe: Milano, Paris, Dublin, Frankfurt, Tel Aviv, Roma, Bologna, Londra, Veneția și din septembrie 2023 către Istanbul, Dusseldorf și București.