25 și 26 septembrie, zile în care au avut loc primele zboruri ale companiei aeriane HiSky către trei noi rute, respectiv Istanbul, Düsseldorf si București. Prin extinderea operațiunilor cu cele trei noi rute, HiSky ajunge astfel la 12 destinații internaționale, operate direct de pe aeroportul din Chișinău.

Compania aeriana HiSky, continuă să se asigure de respectarea strategiei de creștere și îndeplinire a promisiunilor făcute către pasageri, la momentul lansării acesteia, în anul 2021. Fiecare decizie luată în cadrul companiei pentru lansarea unei rute noi, este făcută analizând în detaliu nevoile de călătorie ale pasagerilor, atât în scop de business dar și de vacanță.

Zilele de operare pentru fiecare cursă, arăta astfel:

Ruta Chișinău – Istanbul, este operată cu patru frecvențe pe săptămână, în zilele de marți, joi, vineri și duminică.

Ruta Chișinău – Düsseldorf, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de marți și vineri.

Ruta Chișinău – București, este operată cu trei frecvențe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri.

Ruta Chișinău – București deschide o varietate de oportunități de călătorie pentru pasagerii din Chișinău și către alte orașe din România și din vestul Europei. Programul a fost gândit astfel încât, după aterizarea la București, în prima parte a zilei, pasagerii care doresc să își continue călătoria, către o altă destinație din  Europa, să se poată îmbarca pe una dintre cursele cu plecare de pe acest aeroport, precum ar fi Barcelona, Bruxelles, Bordeaux, sau chiar și destinații naționale precum Cluj și Timișoara.

Pentru a veni în întâmpinarea pasagerilor care călătoresc frecvent din Chișinău către București, compania aeriană a introdus și posibilitatea de achiziționare a pachetelor de bilete Smart Pass, serviciu disponibil până acum doar pe rutele interne din România. Abonamentul, adresat în principal companiilor dar disponibil și persoanelor fizice, permite achiziționare de bilete la preț redus, pentru călătorii pe parcursul unui an, cu o serie de beneficii incluse. Mai multe detalii despre abonamentul Smart Pass pot fi găsite AICI.

Biletele de călătorie către cele trei destinații noi, pot fi rezervate direct pe site-ul companiei www.hisky.aero sau la agențiile partenere. Pentru cererile de grup (mai mult de 6 peroane) compania are o politică specială, rezervările și alte solicitări putând fi făcute printr-un un email pe adresa dedicată, groups@hisky.aero.

Cu o flotă activă de 7 aeronave Airbus din familia A320, respectiv o aeronavă A319, patru aeronave A320 și două A321 neo, de producție 2023, HiSky operează din Republica Moldova zboruri internaționale directe către 12 destinații externe: Milano, Paris, Dublin, Frankfurt, Tel Aviv, Roma, Bologna, Londra, Veneția și astfel din septembrie 2023 către Istanbul, Düsseldorf și București.