FLYONE a fost înregistrat cu succes ca operator IOSA în cadrul programului de Audit IATA pentru Siguranța Operațională
FLYONE, cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova, a susținut cu succes o evaluare extrem de importantă în domeniul aviației – Auditul IATA pentru Siguranța Operațională.
O echipă de auditori, formată din 5 membri, au analizat peste 900 de standarde și practici recomandate la nivel internațional. În special, a fost pus accent pe opt domenii auditate: sisteme de Organizare și Management, Operațiuni de zbor, Dispecer de zbor, Inginerie și întreținerea aeronavelor, Operațiuni în cabină, Operațiuni la sol, Operațiuni cu marfă și Managementul securității.
Standardele IOSA sunt esențiale pentru operatorii de aeronave care efectuează zboruri comerciale pentru pasageri și transport de mărfuri. Certificarea IOSA este o recunoaștere a fiabilității și siguranței în industria transportului aerian.
Directorul general FLYONE, domnul Mircea Maleca, a declarat: „Rezultatul remarcabil pe care l-am obținut în cadrul acestui audit nu doar că întărește angajamentul FLYONE de a oferi pasagerilor noștri zboruri sigure și confortabile la cele mai mici tarife, dar este și o dovadă a devotamentului nostru față de cele mai înalte standarde de siguranță din industria aeriană.”
Despre FLYONE
FLYONE (www.flyone.eu) s-a lansat în 2016 și a reușit în scurt timp să ajungă printre lideri pe piața aviației din Republica Moldova.
În anul 2022, compania a devenit membru al Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA).
Amintim că FLYONE operează 34 de curse regulate și charter spre: Berlin, Dusseldorf, Munchen, Frankfurt, Bologna, Roma, Milano, Parma, Verona, Paris, Nisa, Londra Luton, Londra Stansted, Bruxelles, Dublin, Madrid, Barcelona, Valencia, Larnaca, Lisabona, Amsterdam, Praga, Viena, Thessaloniki, Istanbul, Tbilisi, Erevan, Tel Aviv, Dubai, Enfidha, Sharm El Sheikh, Hurghada, Tirana, Tivat și Antalya.