Conform analizelor experților în domeniu, piața imobiliară cunoaște un dezechilibru între cerere și ofertă, iar până la sfârșitul acestui an, prețurile imobilelor vor cunoaște o ascensiune.

Eugeniu Țurcan, director Vânzări, Proimobil:Suntem noi cei care măsurăm temperatura, suntem ca un termometru, dar mai bine zis, barometru, pentru că noi putem prezice cum vor fi prețurile, bazându-ne pe o analiză și pe o expertiză. Și, având o ofertă totuși mică, în compararție cu cererea care crește în fiecare zi, noi putem prognoza că prețurile vor crește treptat. Sperăm că până la sfârșitul anului, când vom avea cel puțin 6 complexe noi, care vor lansa vânzările, se va stabiliza puțin piața”.

Potrivit specialiștilor, din perspectivă financiară în prezent traversăm o perioadă favorabilă achiziționării unui imobil.

Eugeniu Țurcan, director Vânzări, Proimobil:Recomandarea pentru cei care vor să procure apartamente noi este că trebuie să alegeți apartamentul să-l procurați astăzi, pentru că totuși cel mai bun preț care va fi în jumatatea anului care vine este astăzi”.

Eugeniu Țurcan, director Vânzări, Proimobil:Sunt foarte puține complexe rezidențiale în centrul orașului, și acum avem periferia care se dezvoltă, deci acea periferie care se dezvoltă, după expertiza noastră, maximum timp de un an, prețurile vor atinge aceleași niveluri care sunt acum în oraș”.

În procesul achiziției unui imobil, garantul succesului, cu prognoze și analize reale, sunt agenții imobiliari.

Eugeniu Țurcan, director Vânzări, Proimobil:Cei care sunt în căutarea unui apartament, recomandarea mea este să apelați la un agent imobiliar profesionist, pentru că noi vă dăm o expertiză care este bazată pe o analiză, făcută corect și pe un termen lung, de aceea, împreună cu noi, alegeți cea mai bună ofertă pentru bugetul dumneavoastră”.