Veste bună pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe! Două programe imobiliare,ușor de accesat, au fost lansate în mai puțin de o săptămână. Este vorba despre „Prima Casă” - unde a fost micșorată rata dobânzii, dar și un nou program lansat de compania imobiliară Proimobil.md - „Casă pentru medici” - care este dedicat în exclusivitate angajaților din sistemul medical.

Așadar, începând cu 1 iulie, cei care vor decide să-și achiziționeze o locuință prin intermediul programului de stat „Prima casă”, vor beneficia de o scădere cu 1.75 puncte procentuale a ratei dobânzii la creditele imobiliare. Anunțul a fost făcut ca urmare a micşorării de la 5,75% până la 4,00% a ratei de referință pentru programul guvernamental „Prima casă” publicată de către BNM (calculată ca rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase în valuta națională cu termenul de la 6 la 12 luni).

De asemenea, de Ziua lucrătorului medical și a farmacistului, Proimobil.md a lansat un program special pentru toți angajații din sistemul medical, intitulat sugestiv - „Casă pentru medici”. În acest mod, compania imobiliară își exprimă respectul, admirația și recunoștința față de soldații în alb de pe câmpul de luptă COVID-19!

Medicii sunt un univers aparte! Sunt primii care ne țin în palme când venim pe lume, se îngrijesc de sănătatea noastră pe tot parcursul anilor de trai și depun eforturi cosmice să ne prelungească VIAȚA atunci când ea atârnă de un fir de ață! Poate că una din lecțiile oferite de COVID - 19 este aceea de a înțelege adevărata valoare a doctorilor, de a-i aprecia mai mult decât am făcut-o până acum”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, toți lucrătorii medicali vor beneficia de o reducere de 500 de euro la procurarea unei locuințe.