Grupul Trans-Oil a emis cu succes 50 mln. dolari SUA adițional la recentul eurobond de 450 mln. dolari SUA
La 10 septembrie 2021, Trans-Oil Group („Grupul”) a încheiat cu succes emiterea adițională de 50 milioane de dolari SUA la eurobondul curent de 450 milioane dolari, scadent în 2026. Tranzacția aduce eurobondul curent la o mărime de referință de 500 milioane dolari SUA, după ultima emisiune de eurobond de 400 de milioane de dolari SUA în aprilie 2021 și recenta emisiune adițională de 50 milioane de dolari SUA în iunie 2021, susținând cererea investitorilor și sporind lichiditatea.
Noua emisiune adițională a fost lansată ca urmare al tranzacționărilor intense pe piața secundară și a generat o cerere remarcabilă din partea investitorilor, cu un portofoliu total de cereri care a atins 300 de milioane de dolari SUA în timpul formării portofoliului, reflectând supra subscrierea de șase ori. Cererea de înaltă calitate a venit din partea investitorilor instituționali din SUA (offshore), Marea Britanie și Europa continentală, reprezentând aproximativ 50, 25 și 25% din portofoliul final. Ca rezultat, emisiune adițională a avut un preț de 104,125, reflectând randamentul final de 7,33% (YTW) – cu mult sub randamentul emisiunii inițiale.
Tranzacția îmbunătățește în continuare structura de capital și maturitate a datoriilor Grupului, înlocuind liniile inflexibile de finanțare comercială pe termen scurt cu linii de finanțare pe termen lung. S&P și Fitch au reafirmat ratingurile de credit ale Grupului și ale Eurobondului ca urmare a emisiunii adiționale.
Citi, ING și Renaissance Capital au acționat în calitate de Joint Lead Managers și Joint Bookrunners în legătură cu emisiunea adițională.
„Cererea excepțională a investitorilor internaționali pe care am văzut-o pentru noua noastră emisiune adițională este o mărturie suplimentară a performanței noastre remarcabile în mod constant, consolidând modelul de afaceri și profilul de credit solid. Suntem recunoscători pentru sprijinul investitorilor noștri de lungă durată și salutăm nume noi, care vor beneficia de o lichiditate sporita ca urmare a majorării mărimii de referință totale la 500 milioane dolari SUA. Odată cu noua emisiune, noi continuăm să ne îmbunătățim structura de capital și să extindem scadența datoriilor, contribuind la creșterea durabilă și la dezvoltarea francizei regionale agroindustriale ”- a comentat Vaja Jhashi, CEO și fondator al Trans-Oil Group.