DOC // Ceartă între PSRM și Șor. Socialiștii acuză Partidul „ȘOR” ca ar pune la cale fraudarea alegerilor din 12 iunie
Partidul Socialiștilor acuză reprezentanții Partidului „ȘOR” de tentativă de fraudare a turului II al alegerilor primarului satului Zastînca (r-nul Soroca). Deputatul socialist din cadrul BCS, Alla Pilipețcaia, s-a adresat cu o scrisoare către Comisia Electorală Centrală prin care solicită întreprinderea mai multor măsuri în vederea neadmiterii „fentării rezultatelor alegerilor” și „manipulării listei electorale” de către reprezentanții PȘ în cadrul scrutinului ce va avea loc la data de 12 iunie.
Mai exact, parlamentara informează CEC despre faptul că în perioada 1-2 iunie în satul Zastînca a staționat un microbus cu circa 20 de persoane care nu domiciliază în localitate. Aceștia s-au adresat secretarului consiliului local în vederea înregistrării la domiciliu în localitatea respectivă pentru a obține dreptul de vot pentru turul II.
„Din discuțiile pe care le purtau membrii grupului respectiv, aceștia aparțin sau sunt adepții formațiunii politice „ȘOR”. Or, anume candidatul PP „ȘOR”, Serghei Purici, este contracanddiatul BECS, Valeriu Covalciuc, fapt care denotă interesul sporit al PP „ȘOR” în obținerea unui număr extins de alegători și respectiv de voturi în turul II”, scrie Pilipețcaia.
În acest sens, socialista atrage atenția asupra unor riscuri de „fentare a rezultatelor alegerilor” și „manipulare a listei electorale”. Astfel, deputatul a cerut implicarea Comisiei Electorale Centrale în vederea întreprinderii măsurilor prevăzute de legislație pentru a contracara orice tentativă de fraudare a scrutinului.
Amintim că duminica, 12 iunie, în trei localități din R.Moldova va avea loc turul doi al alegerilor locale noi. Acestea sunt satul Zastânca, raionul Soroca, satul Glinjeni, raionul Fălești, și în comuna Ghetlova, raionul Orhei.
La Zastânca pentru funcția de primar vor lupta Valeriu Covalciuc (BCS) și Serghei Purici (Partidul „ȘOR”), la Glinjeni – Viorel Zarija (Partidul Nostru) și Dumitru Dombrovschi (candidat independent), iar la Ghetlova – Anastasia Svetlicinîi (Partidul „ȘOR”) și Elena Gîrneț (Partidul Acțiune și Solidaritate).