Conceptul „e-Votare”, aprobat de CEC
Conceptul sistemului de vot prin internet „e-Votare” a fost aprobat de către Comisia Electorală Centrală. Potrivit documentului, alegătorii vor putea vota prin intermediul unei platforme accesibile pe internet, cu utilizarea unui mijloc de identificare electronică, transmite IPN.
La fel ca votul tradițional pe hârtie, votul prin internet se realizează prin doi pași. Primul pas este identificarea alegătorului în baza unui act de identitate compatibil cu sistemele de identificare electronică, iar al doilea este exprimarea opțiunii de vot. În cadrul arhitecturii IT a CEC, votul prin internet va fi asigurat de către un subsistem informațional cu denumirea „e-Votare”, parte a sistemului informațional SIAS „Alegeri”.
„Sistemul de vot prin internet are scopul de a oferi cetățenilor Republicii Moldova un instrument alternativ de vot, astfel încât procesul electoral să devină mai accesibil, incluziv, sigur și inovativ. Este destinat tuturor cetățenilor Republicii Moldova, oriunde s-ar afla, iar un obiectiv specific al acestei metode de vot îl reprezintă asigurarea accesului la procesul electoral pentru cetățenii aflați în dificultatea de a se deplasa la secția de votare”, precizează CEC.
Elaborarea și implementarea sistemului de vot prin internet urmează a fi realizate în câteva etape, fiecare dintre ele având un plan de acțiuni aferent. De asemenea, punerea în aplicare a acestuia va fi corelată cu implementarea Strategiei Naționale de Transformare Digitală și fortificarea securității cibernetice a infrastructurii guvernamentale. Astfel, elaborarea și implementarea sistemului urmează a fi făcute în paralel cu alte două procese importante: asigurarea accesului ușor al cetățenilor la mijloace de autentificare electronică (semnătură electronică, buletin de identitate electronic etc.) și dezvoltarea capacităților de asigurare a securității cibernetice a Republici Moldova. După aprobare, va urma elaborarea soluției tehnice și ajustarea cadrului legal.
Hotărârea adoptată astăzi de CEC va fi remisă Guvernului și Parlamentului pentru examinare.