Încă doi pretendenți la fotoliul de primar general al municipiului Chișinău. Este vorba despre Constantin Butucel, de la Partidul Acasă Construim Europa, și deputatul Vasile Bolea, înaintat de Partidul politic Renaștere, transmite IPN.

Constantin Butucel este desemnat de către PACE, partid condus de fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc. Ultimul este cercetat penal în Republica Moldova și s-ar afla în prezent în Marea Britanie.

Constantin Butucel a declarat în cadrul unei conferințe de presă că revine acasă din Olanda, după 12 ani de activitate în domeniul construcțiilor și dezvoltare urbană. El spune că vrea să implementeze acasă ceea ce a văzut în Europa – proiecte și concepții unice pentru Chișinău, reieșind din practicile și experiențele europene.

Vasile Bolea este deputat ales pe listele Partidului Socialiștilor, dar a fost exclus din formațiune. Ulterior, împreună cu colegul său, Alexandr Suhodolski a anunțat că se alătură Partidului Renaștere, urmându-i pe alți doi foști membri ai PSRM, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan.

Mai devreme, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a prezentat în calitate de candidat pe deputatul Lilian Carp, vicepreședintele PAS, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr – pe fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda, iar Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – pe Ion Bulgac, președintele organizației de tineret CUB.

Partidul Liberal l-a desemnat pe Ion Purice, care este vicepreședinte al formațiunii, Partidul Social Democrat European pe fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, iar Partidul Socialiștilor pe deputatul Adrian Albu. De asemenea, în cursa pentru șefia capitalei și-a anunțat participarea președintele Partidului „Puterea Oamenilor”, ex-primarul interimar, Ruslan Codreanu. Congresul Civic l-a înaintat pe fostul deputat al Partidului Comuniștilor, Mihail Poleanschi.

Partidul Comuniștilor va fi reprezentat la alegerile locale din Chișinău de către deputata Diana Caraman. Totodată, fostul director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, a anunțat că va candida pentru funcția de primar de Chișinău, fiind susținut de Mișcarea Respect Moldova, partid creat de fostul deputat al Partidului Democrat, Eugeniu Nichiforciuc.