Partidul Acțiune și Solidaritate s-a lansat în campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. În cadrul evenimentului, care a avut loc în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, formațiunea a anunțat că a înaintat peste 700 de candidați la funcția de primar, circa 1200 de candidați la funcția de consilier raional și peste 9 mii de candidați la funcția de consilier local, transmite IPN.

La eveniment au participat deputați din fracțiunea parlamentară PAS, conducerea Guvernului și a Parlamentului, precum și membri și simpatizanți ai PAS. În scuar au fost difuzate spoturi video în care președinta Maia Sandu, dar și alți funcționari prezintă proiecte, cum ar fi „Satul european” sau „Satul european expres”.

„Doar echipa PAS este echipa Europa care poate da primari adevărați europeni. Două lucruri avem de făcut toamna asta: 1. Să câștigăm alegerile; 2 Să deschidem negocierile de aderare pentru că Moldova este Europa”, a declarat președintele PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului.

Prezent la eveniment, premierul Dorin Recean a menționat că președinta a anunțat obiectivul strategic al țării: să aducă Europa acasă până în anul 2030. Și urmează de implementat un program de modernizare a satelor și a orașelor din țară. „Avem nevoie de primari europeni. Echipa Europa urmează să implementeze proiecte de dezvoltare. La 5 noiembrie votăm echipa PAS, echipa Europa”, a mai spus Dorin Recean.

Candidatul PAS la funcția de primar al municipiului Chișinău, deputatul Lilian Carp, a declarat Moldova are nevoie de o capitală în care fiecare locuitor să se simtă confortabil. „Vă asigur că în mandatul meu de primar general, împreună cu echipa PAS, vom face municipiul Chișinău confortabil cu integrarea tuturor suburbiilor din punct de vedere social, economic și cultural”, a mai spus deputatul.

Conform tragerilor la sorți, Lilian Carp de la Partidul Acțiune și Solidaritate urmează să fie cu numărul 5 în buletinul de vot.