Urmare a unei invitații speciale din partea Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova pentru observarea Alegerilor Locale din 5 noiembrie, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) a acreditat 4 membri ai Echipei de Bază și 4 Observatori pe Termen Lung, ca parte a Misiunii sale Internaționale de Observare a Alegerilor (MIOA). Acest lucru a fost declarat în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Prin monitorizarea și raportarea asupra aspectelor cruciale ale alegerilor, Misiunea ENEMO își propune să îmbunătățească transparența procesului electoral și să evalueze integritatea și compatibilitatea acestuia cu obligațiile internaționale ale Republicii Moldova și cu standardele pentru alegeri democratice, precum și cu cadrul legislativ intern.

MIOA va acorda atenție, de asemenea, îndeplinirii recomandărilor anterioare ale ENEMO și ale altor părți interesate internaționale și naționale. Aspectele cheie pe care ENEMO le va monitoriza, evalua și asupra cărora va raporta sunt mediul politic și electoral general, respectul pentru drepturile de a alege și de a candida la alegeri, conduita organelor de management electoral, libertatea de a face campanii electorale, echitatea de gen, procese de vot și numărare într-un număr limitat de secții de votare, soluționarea disputelor electorale”, a declarat Dritan Taulla, șeful Misiunii.

ENEMO este deschisă spre cooperare cu toate părțile interesate naționale și internaționale ale căror valori de bază se potrivesc cu cele ale rețelei, respectarea drepturilor omului și consolidarea proceselor democratice și a statului de drept. Pe lângă observarea directă, membrii misiunii se vor întâlni cu organele de management electoral, reprezentanți ai autorităților statului, partidelor politice și candidaților, societatea civilă, reprezentanți ai presei, precum și cu comunitatea internațională, pentru a obține o imagine mai cuprinzătoare despre procesul electoral.

Constatările Misiunii vor fi puse la dispoziția publicului printr-un raport intermediar, care va fi emis cu o săptămână înainte de ziua alegerilor; două declarații cu constatări și concluzii preliminare, care urmează să fie emise imediat după ziua alegerilor și după ziuă celui de-al doilea scrutin, și un raport final, completat cu recomandări pentru eventuale îmbunătățiri în domeniul alegerilor și politicilor aferente, care va fi emis și prezentat la aproximativ două luni după alegeri”, a precizat șeful Misiunii ENEMO.

MIOA ENEMO pentru Alegerile Locale 2023 în Moldova este susținută financiar de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Regatul Țărilor de Jos și Fundația Soros din Moldova. Conținutul acestei publicații este responsabilitatea exclusivă a ENEMO și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale donatorilor.