Formațiunile politice afiliate oligarhului fugar Ilan Șor au intrat în vizorul Comisiei Electorale Centrale. În cadrul ședinței de azi, membrii CEC au obligat „ȘANSĂ” și „Renaștere” să corecteze rapoartele privind gestiunea financiară, având în vedere completarea eronată a acestora. Termenul limită, potrivit deciziei Comisiei – 27 octombrie, ora 17:00.

Totodată, Partidul „Renaștere” i-a fost aplicată sancțiunea sub formă de avertisment pentru utilizarea mijloacelor financiare, altele decât din contul cu mențiunea „Fond electoral”.

În acest sens, pentru distribuirea materialelor publicitare care nu corespund normelor Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, partidul a fost obligat să asigure eliminarea acestora din spațiul public.