În două localități din Găgăuzia nu vor avea loc alegeri pentru funcția de primar. Despre acest lucru a anunțat președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman.

Conform datelor prezentate, este vorba despre Chioselia Rusă și Cotovscoe. În aceste localități a fost înregistrat câte un sigur candidat la funcția de primar din partea Partidului „Șansă” – formațiune, candidații cărora au fost excluși din scrutin prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale.

Totodată, în satul Cealîc, raionul Taraclia, alegătorii nu vor participa la alegerile pentru consiliul local. Situația este identică celor din Chioselia Rusă și Cotovscoe.