Coaliția Civică Pentru Alegeri Libere și Corecte: Scrutinul local a fost parțial liber și corect
Coaliția Civică Pentru Alegeri Libere și Corecte, care este constituită din circa 40 de organizații neguvernamentale, apreciază scrutinul din 5 și 19 noiembrie ca fiind parțial liber și corect. Concluzia a fost formulată în urma unei monitorizări, a precizat directorul executiv ADEPT, Igor Boțan, membrul coaliției, într-o conferință de presă la IPN.
Igor Boțan a menționat că restricțiile privind dreptul de a fi ales au fost introduse de Parlament după adoptarea la 19 iunie a hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității Partidului „Șor”. Au fost organizate dezbateri la care au participat și membrii Coaliției, însă opinia acestora a fost trecută cu vederea de către autorități. A urmat opinia Comisiei de la Veneția și hotărârea Curții Constituționale, după care Parlamentul în plina campania electorală s-a văzut nevoit să revadă legislația electorală privind dreptul de a alege și de a fi ales. Aceasta intervenție a Parlamentului în procesul electoral a creat anumite incertitudini pentru concurenții electorali, de aceea amprenta acestor evenimente s-a resimțit și a fost menționată de participanții la acest scrutin. „Procesul electoral, odată început, trebuie să se desfășoare cu reguli foarte clare, iar intervenția autorităților cu restricții, deși sunt justificate, trebuie să recunoaștem acest lucru, este o abatere de la un proces liber și corect”, a menționat Igor Boțan.
Competitivitatea scrutinului a fost asigurată prin participarea în procesul electoral a două treimi din partidele înregistrate. Din cele 60 de partide la alegeri au participat 37. Alegătorii au avut o gamă largă de opțiuni pentru a-și exprima votul, totuși cu doar două zile înainte de alegeri a intervenit Comisia pentru Situații Excepționale cu decizia de a exclude din procesul electoral Partidul „Șansă” care, neparticipând niciodată la alegeri și neraportând niciodată Comisiei Electorale Centrale despre activitatea sa financiară, a reușit în doar câteva săptămâni să înregistreze concurenți electorali în 80% din circumscripțiile electorale, practic egalând în acest sens partidele care sunt consacrate. Până la urmă, formațiunea a fost scoasă prin decizia CSE-ului. Este adevărat că formațiunea a avut dreptul să conteste această decizie. Până în prezent lucrurile rămân în suspans, nu este o hotărâre definitivă pe marginea acestui incident. Astfel de evenimente în plina campania electorală, de asemenea, își lasă amprenta asupra caracterului liber al alegerilor, a declarat Igor Boțan.
Șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor, Nicolae Panfil, a declarat că alegerile locale generale din 5 și 19 noiembrie s-au desfășurat în conformitate cu prevederile noului Cod Electoral, care în premieră a fost utilizat în cadrul acestui scrutin. Administrarea alegerilor s-a desfășurat transparent și profesionist, totuși „activitatea Comisiei Electorale Centrale a fost marcată de un șir de aspecte negative”, precum lipsa resurselor umane care pe alocuri a creat dificultăți în ceea ce ține de asigurarea controlului și a supravegherii raportării financiare a concurenților electorali, dar și s-a manifestat prin întârzieri în publicarea de contestații, sesizări care au fost depuse de către concurenții electorali. „În ziua alegerilor procesul electoral a fost administrat eficient și transparent. În același timp, un număr mare de incidente constatate de observatorii Promo-LEX, cum ar fi încălcarea secretului votului, prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în raza secțiilor de votare pot indica asupra intenției unor actori electorali de a submina integritatea procesului electoral”, a precizat Nicolae Panfil.
În această campanie o altă fațetă a activității politice a reprezentat-o utilizarea largă a resurselor administrative. Deși în perioada electorală este interzisă utilizarea de către candidați a resurselor administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea acestora la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, observatorii Promo-LEX au identificat peste 150 de cazuri de utilizare a resurselor administrative. Acestea s-au referit la implicarea în activități de campanie a persoanelor care dețin funcții publice, asumarea de către candidații electorali a meritelor pentru lucrările, serviciile de uz public efectuate din bani publici, utilizarea instituțiilor statului în scopul promovării inițiativelor electorale.
Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), a menționat că CJI a monitorizat comportamentul a zece posturi de televiziune și în baza acestor monitorizări a constat că radiodifuzorii. cu unele excepți, au avut un comportament relativ echilibrat în campania electorală, au oferit acces relativ egal pentru majoritatea concurențelor electorali în știri, aceștia fiind reflectați corect și echidistant de cele mai multe ori. În același timp, majoritatea posturilor de televiziune monitorizate nu au asigurat pluralismul de opinie în știri și a fost observat un puternic dezechilibru din perspectiva asigurării egalității de gen a surselor. „Suspendarea la 30 octombrie de către Comisia pentru Situații Excepționale a licențelor de emisie a șase posturi de televiziune poate fi calificată drept o restricție disproporționată a libertății de exprimare în condițiile în care nu au fost oferite suficiente explicații extinse privind circumstanțele de fapt și circumstanțele juridice care ar justifica aceste măsuri restrictive”, a adăugat directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent.