Alegeri locale noi și parțiale // Sancțiuni de la CEC pentru formațiunile afiliate fugarului Șor și partidul lui Vasile Tarlev
Comisia Electorală Centrală a aplicat sancțiuni unor concurenți electorali, care sunt implicați în alegerile care se desfășoară astăzi în 9 localități din R. Moldova. Asta după ce autoritatea electorală a luat acte de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024, la situația din 3 mai 2024, prezentate de concurenții electorali.
„În context, CEC a aplicat sancțiune sub formă de avertisment concurenților electorali: Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Politic „ŞANSĂ, Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei și Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, pentru neglijarea obligației de a respecta prevederile Codului electoral în ceea ce privește informarea și prezentarea în termenul stabilit a informațiilor și rapoartelor privind gestiunea financiară”, se menționează într-un comunicat emis de reprezentanții CEC.
De asemenea, Comisia va informa Banca Națională a Moldovei și a atenționat instituția bancară în care își are deschis contul cu mențiunea „Fond electoral” un concurent electoral despre neprezentarea de către bancă în termenul stabilit a rulajului mijloacelor bănești și soldul pe contul bancar special.
Despre partidele sancționate – partidul „Șansă”, partidul „Renaștere” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei - presa a scris că sunt afiliate condamnatului la închisoare Ilan Șor. Cât ține de partidul „Viitorul Moldovei”, acesta a fost lansat la începutul acestui an și este condus de fostul premier, Vasile Tarlev.