Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit data de 17 noiembrie pentru organizarea alegerilor locale noi în comuna Boșcana, raionul Criuleni, și satul Arionești, raionul Dondușeni.

Decizia vine în urma sesizării Autorității Naționale de Integritate (ANI), care a informat CEC despre Actul de constatare definitiv prin care primarul din Boșcana a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv funcția de primar, pentru o perioadă de trei ani.

În Arionești, alegerile au fost necesare din cauza decesului primarului în funcție.

De menționat că pe 17 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi și în orașul Căușeni, raionul Căușeni, și comuna Iliciovca, raionul Florești.