Maia Sandu, în discuție cu studenții: Ne propunem să mai investim 1 miliard de lei în infrastructura universitară și creșterea salariilor
Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a vizitat în aceste zile mai multe universități din R.Moldova, unde a discutat cu studenții despre planurile lor de viitor, dar și prioritățile guvernării pentru următorii ani în vederea susținerii tinerilor specialiști.
În cadrul discuției cu viitorii pedagogi de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, șeful statului a vorbit despre viitoarele investiții în educație și proiectele ce urmează a fi implementate.
„De generația de profesori pe care-i creștem azi depinde societatea de mâine a Moldovei. Acest lucru l-am discutat azi și cu studenții Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Am văzut prin exemplu mamei mele - care a fost profesoară - câtă muncă și dăruire trebuie pentru a-i învăța pe ceilalți”, a spus ea.
Președintele a menționat că pe lângă cele 500 de milioane de lei alocate pentru modernizarea universităților și colegiilor, autoritățile au crescut bursele la pedagogie de la 1400 la 2800 lei și au majorat indemnizațiile pentru tinerii specialiști de la 120 mii la 200 mii lei.
„Vom construi școli-model în fiecare raion, vom crește salariile profesorilor la nivelul salariului mediu pe economie și vom continua să oferim formare continuă gratuită pentru cadrele didactice. Misiunea noastră este să educăm oameni liberi, capabili să gândească independent și să contribuie la viitorul Moldovei”, a adăugat șeful statului.
Prezentă la Universitatea de Stat din Moldova, Maia Sandu a purtat discuții cu studenții de la Facultățile de drept, jurnalism, științe politice și relații internaționale, menționând că ei sunt cei care vor contribui la consolidarea statului de drept și a democrației în R.Moldova.
„Ne propunem să mai investim 1 miliard de lei în infrastructură și creșterea salariilor. Vrem ca universitățile noastre să devină mai competitive, iar tinerii să aleagă să rămână acasă. Integrarea europeană este proiectul de țară de care cel mai mult vor beneficia tinerii. Participarea la alegeri, implicarea civică, combaterea dezinformării - toate acestea înseamnă să-și ia destinul în propriile mâini. Nu doar al lor, ci destinul întregii țări”, a spus președintele.
În discuție cu viitorii ingineri și specialiști în tehnologii informaționale de la Universitatea Tehnică din Moldova, șeful statului a vorbit despre cât de important este ca tinerii să rămână acasă.
„Unul dintre angajamentele din Planul meu pentru Moldova este să oferim un adaos de 3.000 de lei pe lună, timp de 1 an, pentru fiecare tânăr și tânără care se angajează la primul loc de muncă în anumite domenii strategice. Obiectivul meu este să ajungem să avem un salariu mediu pe economie de 25.000 de lei, până în 2030, așa încât tinerii să nu plece peste hotare și să aibă o viață bună în Moldova”, a conchis Maia Sandu.