Prezidențiale 2024 // Avocatul poporului pentru drepturile copiilor avertizează concurenții electorali să nu atragă minorii în campanie
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a venit cu o adresare către competitorii electorali să nu se folosească de copii în agitația electorală. Potrivit ombudsmanului, pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, concurenții electorali sunt îndemnați să se abțină de la atragerea copiilor în agitația electorală, cu excepția situației în care copiii, informați și abilitați corespunzător, doresc să-și exercite participativ drepturile lor, fără manipulare, constrângere, cu respect pentru demnitatea lor umană și într-un mod care nu le periclitează educația și dezvoltarea.
„La nivel de standarde internaționale, Convenția ONU cu privire la drepturile copilului prevede drepturile copiilor la participare, printre care dreptul copiilor la opinie, informare, libertate de exprimare, asociere, întrunire, viață privată. Convenția mai prevede dreptul copiilor la muncă, dar și dreptul de a fi protejați de exploatarea prin muncă.
La nivel național, art. 13 din Legea privind drepturile copilului prevede expres interzicerea implicării copiilor în activitatea politică și asocierea lor în partide politice”, se menționează într-un comunicat al Avocatului Poporului.
Anterior, instituția Avocatului Poporului a elaborat și a publicat un raport tematic, cu recomandări către autoritățile statului și către concurenții electorali.
„Cu regret, constatăm că situația descrisă în raport nu s-a schimbat, iar recomandările conținute în mare parte nu au fost implementate. Ne referim în primul rând la faptul existenței abaterilor ce țin de utilizarea imaginii copiilor și a exploatării acestora prin muncă, contrar standardelor internaționale de drepturile copilului, fără însă a avea prevederi clare în legislația națională în vederea sancționării actorilor electorali care admit aceste încălcări.
Cât privește utilizarea imaginii copiilor, ținem să precizăm că e vorba atât de copii în general, cât și de copiii proprii ai unui anumit candidat. Părintele este o persoană publică, iar copiii săi - nu. Utilizarea imaginilor cu copiii îi poate pune într-o situație vulnerabilă imediat sau în viitor: ar putea fi supuși violenței sau stigmatizați, iar această „amprentă politică” le poate afecta viitoarea carieră”, ne mai anunță Ombudsmanul.
Vasile Coroi mai amintește că utilizarea manipulativă a copiilor cu scopul de a convinge alegătorii că un anumit candidat este o persoană bună, care ține profund la copii, încalcă grav drepturile și demnitatea copiilor.
„Dacă candidaților chiar le pasă de copii, îi îndemnăm să-și prezinte programele electorale care au fost elaborate cu participarea copiilor și pe care urmează să le realizeze în interesul superior al copiilor. Îndemnăm candidații să nu folosească copiii doar ca decorațiuni sau instrument pentru a atrage simpatia alegătorilor”, îi îndeamnă Avocatul Poporului.