Institutul Republican Internațional (IRI) va trimite o Misiune Internațională de Observare a Alegerilor (IEOM), pentru a monitoriza alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 20 octombrie în Republica Moldova, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al IRI.

Delegația va fi condusă de Peter Roskam, congresman american cu șase mandate, și de Danuta Hübner, fost comisar al Uniunii Europene și fost secretar general adjunct al Națiunilor Unite. Printre participanți sunt senatorul polonez Tomasz Lenz și fostul viceprim-ministru și ministru al justiției din Letonia, Jānis Bordāns. Delegația va include, de asemenea, membri ai Consiliului de Administrație al IRI, Judy Black și Christopher Fussner, precum și lideri seniori ai IRI, și anume vicepreședintele Scott Mastic și directorul senior pentru Eurasia, Steve Nix.

Potrivit lui Steve Nix, alegerile care urmează în Moldova reprezintă un moment crucial pentru dezvoltarea democratică a statului și continuarea parcursului în procesul de aderare la UE. Oficialul a încurajat cetățenii Moldovei să participe activ la acest proces și să se asigure că vocile lor sunt auzite. „Pe măsură ce Moldova navighează prin provocări interne și externe semnificative, integritatea acestor alegeri este esențială nu doar pentru țară, ci și pentru stabilitatea mai largă a regiunii”, a subliniat directorul senior pentru Eurasia.

Misiunea IRI va interacționa cu oficiali guvernamentali, partide politice, organizații ale societății civile și administratori electorali. Misiunea de observare va evalua transparența, corectitudinea și administrarea generală a alegerilor, respectând Declarația de Principii pentru Observarea Internațională a Alegerilor și Codul de Conduită, adoptate de Națiunile Unite în 2005.

IRI are la activ peste 200 de misiuni internaționale și de observare a alegerilor organizate de cetățeni în întreaga lume. Organizația activează în Republica Moldova de peste 20 de ani, contribuind la consolidarea instituțiilor democratice și a societății civile.

O evaluare preliminară a procesului electoral va fi furnizată la scurt timp după scrutinului, iar un raport cuprinzător, care va include o analiză detaliată și recomandări, va fi publicat în săptămânile următoare alegerilor.

Potrivit IRI, toate activitățile desfășurate de IRI în Moldova vor fi realizate într-un mod strict imparțial și non-intervenționist, asigurând o observare obiectivă și corectă a procesului electoral.