Înregistrarea lui Mihai Stratulat, candidatul PD pe circumscripția nr. 26(Centru-Buiucani), s-a lăsat a fi cu năbădăi (primele semnături i-au fost anulate, el fiind nevoit să le mai colecteze o dată). Stratulat s-a impus în spațiul public cu un mesaj focalizat pe schimbări în sistemul de sănătate, însă reporterii Deschide.MD l-au intervievat pentru a afla dacă are un program extins pentru cetățenii din cele două sectoare, pe voturile cărora mizează. L-am mai întrebat cum îi par contracandidații dar și cum se poziționează față de problemele identitare și geopolitice.

- Domnule Stratulat, de regulă candidații de pe circumscripțiile uninominale încep să pregătească „terenul” cu câteva luni înainte, însă din partea Dvs. n-am văzut prea multă prezență în sectoarele unde candidați. Cum va faceți campania?

- Nici nu am putut să fiu foarte activ la capitolul întâlniri cu alegătorii pentru că abia acum trei zile campania electorală a fost lansată oficial. Și având în vedere că - așa cum ați văzut - sunt unele instituții de stat mai puțin prietenoase cu candidatura mea, nu mi-am permis luxul să încalc legea. Am, în schimb, o agendă foarte încărcată pentru perioada care a rămas: mi-am propus să ajung prin fiecare bloc locativ pentru le spune oamenilor cine sunt, ce viziuni am și ce pot livra pentru ei. Recunosc, nu sunt un „multicooker" în bucătăria politică și nu pot cunoaște toate problemele oamenilor din sector, însă eu cred că lumea înțelege cât de important este să aleagă un om cu principii de viață, un om cumsecade care este gata să-l ajute și pe cel rămas întroenit, și un colectiv aflat în dificultate și un agent economic împotmolit în birocrații, dar și o persoană trasă pe sfoară de cei care-și fac meserie din gânditul schemelor ilegale.

Eu sunt tânăr, energic, plin de viață și dornic de a învăța. E suficient ca oamenii să investească încredere în mine, iar eu le voi prinde pe toate din zbor și voi interveni pe fiecare subiect în parte.

Nu sunt politician de meserie. Nu cunosc „limbajul politic" și nu știu cum e să faci promisiuni deșarte. Unii or crede că-s naiv, dar eu chiar cred în pornirile mele și în puterea de a schimba multe lucruri după ce ajung deputat.

- V-ați anunțat în repetate rânduri determinarea de a schimba lucrurile în sistemul medical din R.Moldova, dar oare oamenii de pe circumscripția dvs doar de asta au nevoie?

- Dar cine a spus că Mihai Stratulat s-a pornit în Parlament ca să facă regulă doar în sistemul medical? Faptul că eu am un domeniu de suflet desprins, oarecum firesc, din cariera mea, nu înseamnă că eu rămân prizonier al acestui domeniu. Or dacă am urma logica întrebării Dvs am putea s-o reformulăm făcând referire și la mesajul central al contracandidaților mei: „oare oamenilor doar de Unire le arde azi?" (cu tot respectul pentru cei care sunt mânați de acest crez).

Da, eu am un domeniu în care pot avea pretenții de specialist și în care cred că pot veni cu propriile idei de schimbare. În rest, candidatura mea ar fi o alegere pragmatică pentru că - le place unora sau nu le place - dar PD va fi o forță puternică în viitorul Parlament. PD va fi la guvernare și asta înseamnă că eu - în calitatea mea de exponent al acestui partid - voi avea acces la resurse administrative care să poată interveni promt întru soluționarea problemelor. Or, eu am astăzi foarte mari dubii că ceilalți candidați de pe circumscripția nr. 26 vor avea asemenea instrumente.

- Cum va par contracandidații? De care dintre ei va temeți cel mai mult ?

- O să vă spun un lucru care probabil o să vă surpindă: mie îmi plac contracandidații mei. Îmi plac pentru că îmi oferă posibilitatea să fiu pe picior de egalitate cu ei: mă refer la lipsa de experiență politică. Îmi pare că am dreptul să mă simt norocos. Probabil m-ar fi descurajat enorm un oponent care ar fi fost un jucător politic cu experiență.

Nu mă tem de niciunul dintre ei pentru că niciunul nu are șanse detașate în față. Mă tem doar ca această competiție în care ne-am antrenat să nu degenereze într-o luptă ingrată care să ne dezguste pe toți de politică. Vreau să fie o luptă pentru idei, pentru proiecte, pentru un program electoral concret și un discurs punctual.

Sunt conștient de faptul că electoratul stângii este unul mai disciplinat, de aceea îndrăznesc să fac un apel către oponenții mei de dreapta: haideți să ne mobilizăm la maximum și să scoatem la vot cât mai mulți alegători cu viziuni proeuropene,.... iar dintre noi să câștige cel mai bun! Eu consider că în această campanie nu trebuie să ne pese doar de turta noastră (mă refer la candidați), ci de interesul întregii țări ajunsă din nou la răscruce.

- Cum spuneam, ați anunțat că aveți planuri mari pentru sistemul medical, dar dacă am vorbi punctual, care ar fi cele mai stringente lucruri asupra cărora vreți sa interveniți?

- Proiectul meu de suflet este construcția în Chișinău a unui spital pentru copii. UNul mare și modern în care să avem servicii medicale la cel ma înalt nivel. În așa fel vom putea crește generații sănătoase și vom dezrădăcina din societate maladiile de care astăzi încă nu ne putem debarasa.

Corupția din sistemul medical este alt subiect care mă macină și căruia ar trebui să îi identificăm ac de cojoc.

Pe lângă asta, cele mai importante porniri ale mele în sistemul medical sunt:

- să reformăm spitalele neperformante și neprietenoase pacientului, spitalelel care consumă prea mulți bani din bugetul de stat. Îmi doresc să le transformăm în spitale moderne iar banii economisiți să îi îndreptăm spre majorarea salariilor lucrătorilor medicali, procurarea de echipament medical performant și medicamente mai bune.
- să regionalizăm spitalele pediatrice exact cum a reorganizat tatăl meu maternitățile.
- să reutilăm cu echipament moder maternitățile de nivelul II si III, pentru că ultima investiție în acest domeniu a fost cu 10 ani în urmă.
- să reorganizăm serviciul de asistență a mamei și copilului la nivelul asistenței medicale primare.
- să implementăm un program sănătate pentru populația de toate vârstele. Acesta ar presupune controale gratuite și obligatorii pentru toți cetățenii astfel încât prin analizele generale să depista precoce patologiile cu incidență mare în țara noastră.

- Un element important la alegeri, și mai ales la cele din Chișinău, îl reprezintă poziționarea față de problemele identitare și geopolitice. Dvs cum vă considerați?

- Din punct de vedere politic sunt pentru R.Moldova, pentru un trai decent al cetățeanului. Îmi doresc din tot sufletul ca să discutăm viziunile geopolitice abia după ce vom avea salarii decente, drumuri bune, educație calitativă în școli, un sistem medical prietenos pacientului, siguranță și securitate publică, o economie puternică și toate condițiile ca oamenii să rămână acasă.

Eu sunt, de firea mea, un om foarte deschis și respect opinia tuturor indiferent cum se identifică ei. Și ca să nu credeți că preț de o oră- cât a durat interviul cu Dvs- eu am învățat limbajul politic, vă răspund mai concret: eu vorbesc limba română, familia mea la fel. Am cetățenie română și mă simt în România ca la rude. Îmi plac condițiile și standardele europene și vreau ca ele să fie importate cât mai repede la noi. Sunt și în Est lucruri frumoase, doar că cele urâte dezechilibrează prea mult tabloul. Dar astea sunt păreri personale și nu am de gând să dau importanță acestor teme în această perioadă electorală. Preocupările mele sunt altele și îmi pare că le-am punctat foarte clar pe parcursul discuției noastre.

- Vă mulțumim!