Valentin Dolganiuc, candidat independent la funcția de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie, pe circumscripția 30, îi dă o replică contracadidatului său de pe aceeași circumscripție, Dan Perciun, precizând că blocul din partea căruia acesta candidează nu ar fi avut niciodată viziuni unioniste și a pus mereu piedici promovării identității naționale.

„În timpul protestelor platformei DA pe scena din Piața Mării Adunări Naționale, un cor de copii a cântat imnul „Deșteaptă-te române” și pentru aceasta eu am fost blamat de către Andrei Năstase și de către Slusari și de către Josan și dă către toți care erau acolo. Acest lucru m-a durut cel mai mult. Eu am considerat că atâta timp cât mă aflu acolo pe scenă, atunci acolo există identitate națională românească”, a declarat Valentin Dolganiuc în cadrul dezbaterilor electorale de la postul de televiziune ProTV.

Valentin Dolganiuc a ținut să menționeze că pe parcursul ultimilor 2 ani acesta a încercat să adune împreună oameni cu viziuni pro-europene și pro-unioniste, iar cei care strigau „unitate” și „unificare” s-au împotrivit cel mai tare la aceste unificări.

Totodată, Dan Perciun spune că acest lucru a reușit să-l facă blocul ”ACUM”.

„Noi ne-am propus din start o consolidare largă a tuturor păturilor și segmentelor acestor societăți. Ați văzut că am avut un proces deschis și meritocratic pentru toate partidele care au vrut să se alăture blocului „ACUM”. Pe listele blocului astăzi se regăsesc reprezentanți atât a PL-ului, cât și a PLDM-ului, cât și reprezentanți din societatea civilă, dintre care mulți sunt declarați unioniști”, a precizat Dan Perciun.

Candidatul  a dat câteva exemple de astfel de unioniști care se regăsesc pe listele ACUM, considerând ca eronată afirmația că blocul nu ar avea unioniști.

„Îl avem alături de noi pe Octavian Țîcu , Igor Munteanu, Maria Ciobanu, avem persoane care și-au asumat public discursul unionist. Să acuzi blocul „ACUM” că nu ar lupta pentru identitate națională, că nu ar avea reprezentanți în rândurile sale care promovează deschis unionismul, ar fi eronat”, a spus Dan Perciun.

În replică, Dolganiuc a afirmat că „nu a găsit nicăieri la blocul „ACUM” promovarea identității românești și reunificarea teritoriului național român și că ei nu au asta în programul electoral.”

Menționăm că Valentin Dolganiuc este unul dintre fondatorii Platformei „DA" (actualul partid Platforma Demnitate și Adevăr), fost apropiat al lui Andrei Năstase. Acesta ar fi plecat din platforma „DA” din cauză că în cadrul acestei formațiuni politice mesajul unionist este blamat.