În aroma unui ceai din fructe de pădure, într-o atmosferă caldă și liniștită, soții Lidia și Nae Simion Pleșca ne-au primit acasă la ei și, provocați de întrebările noastre, au răsfoit albumul tinereții lor. Ne-au povestit cum s-au cunoscut, cât de răbdător a fost domnul Pleșca până a ajuns la inima celei mai bune fete din grupă - cea care peste cinci ani avea să-i devină soție. Am aflat câteva lucruri și despre familiile din care vin, apoi despre primii ani de căsătorie petrecuți într-o cameră de cămin de 12 metri pătrați. Au urmat discuții despre cum au loc vacanțele în familia lor și despre peștele prăjit cu mămăligă care nu lipsea în nicio zi de sâmbătă, dar și o discuție - în premieră - despre nefericirea de acum trei ani care le-a schimbat viața radical: despărțirea veșnică de fiul cel mare, Dan.

 Nae Simion Pleșca: Lidia era o femeie pe care nu aveai cum să n-o observi!


- Doamna Lidia, domnule Nae Simion Pleșca, este una dintre puținele ocazii când vă aflăm într-o atmosferă atât de familială, atât de caldă, vă mulțumim pentru primire. Am venit aici ca să aflăm câteva lucruri despre familia Dvs, despre Nae Simion Pleșca altfel decât cel care îl știm din politică. Aș vrea să începem cu câteva amintiri despre cum v-ați cunoscut și cum a început povestea Dvs?

Nae Simion Pleșca:  Suntem o familie obișnuită, o familie care a trecut și prin bune și prin rele, am crescut doi copii, avem preocupări ca orice familie. Lidia este profesoară, eu în prezent fac politică, dar în general ...

Lidia Pleșca-Rusnac: ...dar în general, lucrurile au început foarte frumos ca în tinerețea fiecărui cuplu. Probabil cei tineri asta și vor să afle... Am fost și noi tineri și frumoși, cineva ar spune că acum am rămas dar cu „și” (zâmbește), dar atunci chiar era totul foarte bine și frumos. Era prin anii '77, Facultatea de Filologie. Eram colegi de grupă și de acolo, din rutina frumoasă a studiilor, din discuțiile și întâlnirile noastre s-a început și frumoasa noastră poveste...

- În ce an de facultate au început să se întrezărească primele sentimente?

Lidia Pleșca-Rusnac: Nu putem spune că a fost dragoste la prima vedere. Noi am finalizat studiile și atitudinea frumoasă a lui Simion, afecțiunea lui, le-am simțit la sfârșitul studiilor, în 1982 când el urma să plece în armată la Bălți. Această veste m-a făcut să simt la un moment dat sentimentul că aș pierde un om foarte important din viața mea. Probabil acela a fost momentul în care a început și frumoasa noastră poveste...

Nae Simion Plecșa: Eu probabil am simțit acest lucru mai devreme decât a simțit Lidia.

Lidia Pleșca-Rusnac De fapt da, el venea tot timpul la noi în cameră atunci când noi făceam mâncare și lumea știa scopul vizitelor sale. De firea lui, când trăiește anumite sentimente, este tăcut. Eu sunt mai guralivă și mai dornică de a comunica. Odată m-a invitat la un spectacol al Orchestrei Folclor și nu a scos un cuvânt tot spectacolul. Eu atunci îmi ziceam „este frumos omul acesta deștept, cumsecade. Dar ce-am să vorbesc eu cu el dacă el tace?”.

- Probabil s-au schimbat lucrurile între timp pentru că politica presupune mult discurs...

Lidia Pleșca-Rusnac: Da, eu obișnuiesc să-i spun de multe ori „tu n-ai vorbit o viață și acum vrei să mi le spui pe toate într-un minut?” (zâmbește). 

- Ce-a urmat după? Înțeleg că domnul Pleșca a mers să facă armata la Bălți. 

Lidia Pleșca-Rusnac: Da, a mers la Bălți și peste exact un an am făcut nunta, în 1983, că în '84 s-a născut Dănuț.

- Cum a început viața Dvs de familie? 

Nae Simion Pleșca: La filologie erau doar fete. Dintre băieți eram doar eu și încă doi colegi. Lidia, dincolo de faptul că era frumoasă, era și harnică. Era prima la învățătură, era prima din grupă, eminentă și desigur că nu puteai să nu observi o asemenea fată. Drumul până am ajuns eu la inima ei a fost mai lung, dar pe mine mă caracterizează consecvența și niciodată nu cedez în fața obstacolelor ... și merg până la urmă. După ce am absolvit ne-am căsătorit, ea a plecat să lucreze într-o școală, eu am lucrat câțiva ani prin universitate, apoi prin sindicatele din educație, iar după asta am fost angajat la ziarul Moldova Suverană. Atunci a început să mă preocupe presa, mass-media ca mai apoi să mă specializez în publicitate. Am făcut publicitate mai multor ziare din R.Moldova și tind să cred că pot avea pretenția unuia dintre primii oameni care a început să dezvolte acest domeniu în țara noastră. Împreună cu mine în acea perioadă era Victor Moraru care pe atunci lucra pe la „Viața satului”, Tatiana Socolov, și alții...

- Înțeleg că publicitatea a fost prima Dvs afacere...

Nae Simion Pleșca: Exact, atunci am început activitățile în acest domeniu și le-am continuat practic toată viața. 

- Doamna Lidia, spuneați, ca s-a angajat într-o școală, dar ce-a urmat?

Lidia Pleșca-Rusnac: Eu de fapt sunt fidelă lucrurilor importante din viața, cele ce țin de familie, copii și profesie. După absolvire, am fost angajată la școala nr. 25 din Chișinău, actualmente Liceul „Onisifor Ghibu”, iar în 1994 am venit la Colegiul Național de Comerț unde am continuat să fiu profesoară și unde actualmente sunt director. Școla a fost și a rămas pentru mine locul unde mă simt bine și locul unde simt că pot face ceea ce pot eu cel mai bine. 

- Citisem într-un interviu mai vechi de-al domnului Pleșca despre faptul că viața Dvs de familie a început în căminul studențesc...

Lidia Pleșca-Rusnac: Noi am trăit într-o odaie în cămin, pe urmă într-o odaie mai mare cu bucătărie comună. Dan s-a născut în căminul USM, lângă fostul Stadion Republican, într-o odaie de 3X4 m în care încăptea patul nostru, o masă, un mic dulap și pătucul lui Dănuț. În această cămăruță mică, plină de lumină și căldură s-a născut cea mai frumoasă dragoste din viața noastră - Dănuț. Și eram fericiți, chiar dacă trebuia să ne trezim la miezul nopții și din aparatul din care pregăteam mâncarea lui Dănuț putea să iasă fum, oricum era foarte frumos. Acele clipe au fost cele mai frumoase din viața noastră. 

- Sorin n-a prins acea cameră...?

Lidia Pleșca-Rusnac: Sorin, este și el băiatul căminului, doar că el s-a născut într-un alt cămin la Botanica, pe strada Sarmizegetusa. Simion era angajat la școala profesională de acolo și aveam un alt cămin, doar că Sorin s-a născut într-o camera cu mult mai mare. Cred că era de vreo patru ori mai mare.

Nae Simion Pleșca: Nuuu, exagerezi, era cu patru metri mai mare. Prima era de 12 metri pătrați și alta era de 16. 

Lidia Pleșca-Rusnac: Oricum, după camera în care s-a născut Dănuț, asta îmi părea cu mult mai mare. 

- Nu mi-ați spus din ce fel de familii veniți...?

Lidia Pleșca-Rusnac: Eu vin din nordul R. Moldova, din raionul Dondușeni, Crișcăuți. M-am născut într-o familie de oameni muncitori, suntem două fete la părinți, diferența dintre noi fiind de nouă ani. Am avut mare noroc ca tata ne-a fost alături...probabil i-a povestit mamei, acolo sus, că a fost la nunta ambelor fete. Întotdeauna am simțit paza și protecția mamei în cele mai complicate momente ale vieții. 

Nae Simion Pleșca: Eu mai am în viața mama și aveam o relație foarte apropiată. În fiecare zi vorbim prin intermediul apelurilor telefonice, dar o și vizitez des. Pot să vă zic că am trecut ca toți oamenii prin diferite etape ale vieții și fiecare a fost cu greutățile și cu bucuriile ei.

- Aici, în casa în care facem acest interviu, v-ați mutat în 2002...?

Lidia Pleșca-Rusnac: Înainte de această casă, după ce am privatizat apartamentul de serviciu, apoi l-am vândut, ne-am cumpărat o casă, inclusiv din banii de la nuntă, dar și din economiile pe care le aveam puse deoparte. Apropo, Simion este foarte strângător și multe probleme mici pe care le-am mai avut de-a lungul timpului au fost din cauza că eu eram cea cheltuitoare, iar el cel strângător. Este genul de om care tot timpul te motivează ca să muncești și să pui bani deoparte. De exemplu dacă vroiam o pereche de cizme de 300 de lei, el îmi dădea 200 ca să știu că 100 trebuia să o muncesc și să o pun deoparte.

Revenind la case, primul nostru apartament l-am cumpărat după ce pierdusem orice speranță de a avea casă pentru că investisem o parte din bani într-o construcție din care rămase doar fundamentul. Acel apartament cu două camere îl luasem într-o stare dezastruoasă, pe strada Albișoara. Doar că Simion este omul care nu poate sta acasă, nu poate sta fără să muncească. Tot prin insistența lui, am început să construim pe locul unei case vechi această casă și am trecut aici în 2002 când Dan avea 18 ani, iar eu îmi sărbătorisem cea de 45-a aniversare. Viața noastră a fost frumoasă nu sub aspectul spațiului pe care l-am avut, nu sub aspectul confortului, întotdeauna am fost împreună, cu multă susținerea reciprocă și cu multă dedicație. Nu am avut nici eu părinți care să ne dea bani, nici Simion, de aceea zic: doar prin muncă am obținut tot ce avem astăzi. 

 

Lidia Pleșca-Rusnac: În fiecare sâmbătă avem pe masă pește prăjit cu mămăligă și brânză adusă de la Bălceana

- Dar cum sunt vacanțele familiei Pleșca? 

Lidia Pleșca-Rusnac: Până nu demult vacanțele noastre au fost comune, plecam de fiecare dată cu copii noștri. Și la mare, vara și la munte, iarna, eram tot timpul împreună până acum trei ani de zile. Nu știu dacă a fost o coincidență sau nu, dar în iarna lui 2016 Simion a spus „ei bine băieți, asta este ultima noastră vacanță petrecută împreună”, gândindu-se că ei sunt mari, au familiile lor și că deja...dar ăsta a fost un tapiet foarte cald și foarte frumos. Recomand tuturor copiilor să fie cât mai mult alături de părinții și cele 10 zile sau o săptămână din vacanță să o petreacă alături de părinți. Este acea încărcătură energetică de care noi, părinții, avem nevoie atât de mult!

- Cum sunt diminețile, serile, weekendurile în familia Dvs? Înțeleg că domnul Pleșca este foarte matinal...

Lidia Pleșca-Rusnac: În acest sens eu sunt foarte fericită pentru că el nu are pretenția de masă pusă, masă gătită. El este foarte matinal. Se trezește la ora cinci dimineața, își face singur cafeaua și ne lasă și nouă. La masă eu stau de două ori: prima dată - când ajung eu, și a doua oară - pe la 10, 11 când ajunge Simion. Copiii n-au prea fost prezenți la mesele de seară pentru că Simion tot timpul venea târziu acasă fiind ocupat cu munca și atunci ne rămâneau sâmbetele cu pește prăjit, mămăligă, cu scrob și smântână și cu bârnză adusă de la Bălceana. În aceste zile își permitea să rămână împreună cu noi. În zilele de Duminică erau plecările la părinți și copiii noștri au văzut și au înțeles ce înseamnă respectul pentru părinți. 

Nae Simion Pleșca: Mie părinții îmi dăduse un frigider și un divan, ăsta fiind mare sprijin. Lidiei îi dădură pernele și albiturile și covorul din casa mare. Eu m-am sculat mai devreme, m-am culcat mai târziu, iar sâmbetele făceam ceea ce nu reușeam în timpul săptămânii. Nici în zilele de weekend nu m-am trezit niciodată mai târziu de ora șase. De când sunt deputat, nu mi-am schimbat telefonul și răspund la toate apelurile pe care le primesc. Uneori sunt situații când rugămințile oamenilor mă depășesc, dar ei nu înțeleg asta și vor să îi ajut. Mă simt foarte bine atunci când ajut. Munca prin oameni îmi dă satisfacție și puterea să continui ca să merg mai departe. 


Nae Simion Pleșca: Pornesc în campanie cu acelasi gând - să-mi păstrez bunul simț și integritatea


- Domnule Pleșca, suntem la începutul unei noi lupte în care v-ați antrenat. O luptă electorală. Cu ce gând ați pornit în acest proiect nou? (n.r. Nae Simion Pleșca este candidat pe circumscripția nr. 30, Ciocana)

Nae Simion Pleșca: Gândurile rămân tot timpul aceleași: să păstrez bunul simț și integritatea. Să muncesc, deoarece pentru mine munca nu este un efort pe care îl fac pentru că trebuie făcut, ci pentru că îmi place și pentru că fac totul cu dedicație. Vreau să îi îndemn pe toți, inclusiv în raport cu formațiunile politice: să facă analize proprii și să încerce să își facă părerea personală. Eu înțeleg că este multă lume necăjită și lucrul acesta trebuie recunoscut. Tot necazul din suflet încerci să-l scoți.

Lidia Pleșca-Rusnac: Când ești supărat încerci tot timpul să cauți vinovatul și crezi că vinovat este cel de alături și aici se găsesc binevoitori care știu să manipuleze opinia publică. Eu consider că lipsa de respect a politicienilor față de oameni constă anume în a împrăștia lucruri neadevărate ca să manipuleze lumea. Trebuie să fie foarte corect și foarte cinstit cu oamenii de care ai nevoie, să le răspunzi cu aceeași monedă, să le spui lucrurilor pe nume și să îi lași să facă singuri alegerea. 

 

Soții Pleșca: Dan n-a plecat, Dan e prezent în casa și în viața noastră!

- Nu putem să nu vă întrebăm, pentru că o bună perioadă de timp ați păstrat discreția și inclusiv presa v-a respectat această doleanță, dar aș dori să vă întreb, în contextul acelei tragedii care v-a schimbat radical viețile amândurora, cum ați depășit situația și dacă ați depășit-o? Cum se împarte viața familiei Pleșca până la tragedia de acum 3 ani și de atunci încolo? (n.r. Pe 7 martie, 2016 fiul cel mare al familiei Pleșca, Dan, a murit în urma unui incident nefericit în care a fost implicat fratele său mai mic, Sorin)

Lidia Pleșca-Rusnac: Dumneata ai spus foarte corect în această întrebare că viața noastră s-a împărțit în două părți, „până la” și „după”. Plecarea lui Dan….

Nae Simion Pleșca: De fapt n-a fost o plecare. A fost o desprindere de noi. O desprindere pe care n-am acceptat-o și nuștiu dacă o s-o acceptăm vreodată. Dan e prezent în casă la noi. Dan e cu noi. De la Dan au rămas foarte multe amintiri și spicuiri în scris. El avea un motto: „Sunt ceea ce fac”. Era exagerat de altruist și lumea cunoaște acest lucru. Cei care l-au cunoscut îl știu. El a ajutat multă lume, chiar și în detrimentul timpului, situației sale, a alergat ajutând lumea, așa era Dan.

Lidia Pleșca-Rusnac: Probabil că Cel de sus a avut mare grijă de noi, pentru că eu trăiesc cu gândul că ambii mei feciori sunt undeva aici. Plecarea lui Sorin în Ankara, mă face să cred că Sorin este în Turcia, iar Dan este tot aici și va veni ziua când această casă va deveni din nou familia care a fost. Eu nu pot să dau sfaturi, nu pot să vorbesc, doar că doresc tuturor oamenilor să aibă mare grijă atunci când încearcă să vorbească despre durerea altor oameni.

Nae Simion Pleșca: S-a întâmplat un accident nefericit, sau cum se mai spune în popor „un ceas rău”, un ceas rău care a durat numai un minut. Sorin se întorsese de la serviciu, rugându-l pe Dan să-i pregătească masa și urmau să se așeze împreună să mănânce. Dincolo de toate comentariile și poveștile care au circulat prin Chișinău, eu am avut doi copii extrem de frumoși, s-au împăcat ca frații, n-au fost lipsiți de sentimentul frățesc. În rest nu mă mai interesează comentariile și nu știu dacă cineva are dreptul să mă judece și să comenteze ce s-a întâmplat.

- În acele zile în care Sorin a fost plecat de acasă, banii pe care i-a avut i-a cheltuit pe lumânări rugându-se pentru Dan. Asta vorbește despre sentimentele pe care le trăiau ei și despre relația pe care o aveau.

Nae Simion Pleșca: Sorin într-o stare de profundă afecțiune s-a urcat în mașină dezbrăcat și a plecat. Ulterior am aflat care a fost itinerarul lui, dar spre dimineață a ajuns în Bălți. Și Dan avea bani, aveau bani pregătiți pentru că asta s-a întâmplat, pe 7 martie, și pe 8 martie urma să cumpere cadou pentru mama sa. Sorin de acolo cu un microbuz a plecat la mănăstire la Saharna, a stat acolo 3 zile, ulterior a plecat la Țipova și a mai stat vreo 7 zile acolo, fără internet, fără să cunoască nimic și s-a întors la a 14-a zi la un prieten lângă blocul de alături. Am aflat de la prietenul său că s-a întors.

Un blogger găsise nefericirea mea, drept subiect bun de discuție. Într-o postare punea cazul meu și în a doua punea ochii copiilor săi cât sunt de frumoși și nu știu de ce credea el că ochii copiilor lui erau mai frumoși decât copiilor mei. Asta ține de bunul simț, de buna creștere, de discernământ.

Dacă ar fi să pun punct, v-aș spune că Dan nu a pelcat, el este prezent în viața noastră. Avem și niște spicuiri de-ale lui Dan, el scria foarte ușor. El era un băiat foarte discret și el îmi sugera ce să fac, cum să mă comport. Mă apostrofa când treceam pe lângă un om cu mâna întinsă și pe care eu nu îl observam. Eu îi ziceam că noi nu vom putea ajuta tot globul pământesc. Era un suflet foarte și foarte deschis, bun, săritor la nevoie. Ceea ce s-a vehiculat că chipurile nu puteau împărți averea, vă zic că ei nu aveau nevoie de nimic, aveau totul. Și chiar dacă Sorin ar fi avut nevoie de ceva, Dan i-ar fi cedat totul. Ei nu împărțeau nimic, ei trăiu împreună și greul și bucuriile. 

Lidia Pleșca-Rusnac: Dan, în una dintre însemnările lui spunea:

Sunt stele infinit de mari,
Sunt infinit de tari
Sunt inimi infinit de largi
Sunt oameni infinit de dragi....