O cetățeancă a R.Moldova care a crezut în amnistia convenită la Moscova și anunțată de Igor Dodon, a părăsit teritoriul Federației Ruse, iar la întoarcere a fost reținută. Femeia era însărcinată și a fost nevoită să nască în pușcărie. Despre acest caz ne povestește președintele Partidului Regiunilor, tot el președinte al Congresului diasporei moldovenești în FR, Alexandr Kalinin, într-un interviu acordat pe această temă portalului Deschide.MD.

„În cadrul primei amnistii am avut un caz când o cetățeancă a Republicii Moldova s-a folosit de amnistie. Însă când s-a întors înapoi în Rusia, a aflat că interdicția nu a fost ridicată. Ea a fost reținută pe teritoriul Federației Ruse și a ajuns la închisoare pentru încălcarea procedurii de trecere a frontierei. Situația s-a complicat prin faptul că femeia era însărcinată și a născut la pușcărie. Ceea ce face Dodon, duce la situații complicate și asta în timp ce președintele nostru care trebuie să se gândească la cetățenii săi. El nu a putut ajuta nici măcar un nou-născut, cetățean al Republicii Moldova, ba dimpotrivă - i-a stricat toată viața pentru că copilul s-a născut la pușcărie. Este o pată pe toată viața”, declară Kalinin în interviul pe care îl vom publica în scurt timp. 

Kalinin spune că autoritățile responsabile de aplicarea amnistiei, nu sunt de fiecare dată înștiințate oficial, această măsură rămânând rămâne doar la nivelul unor înțelegeri verbale între Putin și Dodon, fără ca moldovenii din Rusia să beneficieze de ea. 

„În anul 2018, când domnul președinte a anunțat o nouă amnistie și cetățenii nu au mai fost nevoiți să părăsească teritoriul Federației Ruse, eu am început să primesc multe apeluri. Dodon a anunțat despre amnistie în rețele sociale în seara de 1 martie, dacă nu greșesc, dar în același timp autoritățile din Rusia nu au știut nimic despre amnistia pentru cetățenii Republicii Moldova. Timp de 24 de ore, patru cetățeni au fost reținuți, în privința lor fiind deschise dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei și respectiv, fiecare risca o pedeapsă de patru ani de închisoare”, mai spune el.

Reporterii Deschide.MD l-au întrebat pe intervievatul nostru dacă a încercat să discute acest subiect direct cu Igor Dodon. 

„Eu am contactat președintele de pe numărul meu de mobil. El nu a răspuns. Peste jumătate de oră eu l-am sunat de pe alt număr și l-am anunțat: „Domnule președinte, cetățenii Republicii Moldova în Federația Rusă suferă. Amnistia funcționează greșit. Nu toate instituțiile din Federația Rusă cunosc despre amnistia pentru cetățenii Moldovei. Patru persoane au fost reținute, iar în privința lor au fost deschise dosare penale. Fiecare dintre ei riscă până la patru ani de închisoare”. Președintele m-a întrebat cu cine discută. I-am spus că sunt Alexandr Calinin la care el a răspuns că pentru mine este mereu ocupat și a închis telefonul. De ce a făcut acest lucru – nu cunosc. Însă după aceasta eu am ieșit în Piața Roșie de unde am făcut un live în care m-am adresat cetățenilor Republicii Moldova: „Stimați compatrioți. Ne aflăm pe teritoriul Federației Ruse. Președintele Republicii Moldova a anunțat zilele trecute despre amnistie, însă decretele președintelui sunt valabile doar pe teritoriul Republicii Moldova. Amnistia nu funcționează pe teritoriul Federației Ruse atâta timp, cât nu există o declarație oficială din partea autorităților Federației Ruse”. După asta cetățenii s-au oprit. Nu au mai folosit amnistia”, ne-a răspuns Kalinin.

În scurt timp, redacția Deschide.MD va publica interviul integral cu șeful Congresului diasporei moldovenești în Rusia, în care intervievatul nostru poveste cu lux de amănunte despre amnistia anunțată de Igor Dodon.