PSRM pierde în instanță // Răsare steaua lui Cebotarescu
Judecătoria Chișinău a respins astăzi plângerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova depusă împotriva Comisiei Electorale Centrale, cu privire la hotărârea de înregistrare a simbolului electoral al candidatului independent din circumscripția nr. 29, Dumitru Cebotarescu.
Astfel, la data de 29 ianuarie curent, PSRM, prin reprezentantul său Maxim Lebedinschi, a depus o contestație la CEC pentru a anula hotârărea cu privire la înregistrarea simbolului electoral a candidatului independent, Dumitru Cebotarescu, pe motiv că ar fi identic cu simbolul electoral al PSRM.
Comisia Electorală Centrală a respins contestația și a menținut hotârărea Consiliului Electoral de circumscripție electorală numărul 28. CEC și-a motivat decizia prin faptul că simbolul electoral folosit de PSRM reprezintă o stea cu 5 raze egale pe când simbolul electoral al candidatului independent, Dumitru Cebotarescu, reprezintă o jumătate de stea și o altă jumătate de plantă.
Astfel, Comisia a constatat că ele nu sunt identice nici ca formă nici ca culoare, deoarece simbolul electoral al PSRM este în două culori: alb, negru - iar simbolul electoral al candidatului independent Dumitru Cebotărescu este colorat într-o singură culoare – negru.
PSRM a susținut în contestație că domnul Dumitru Cebotărescu a utilizat simbolul timp de o săptămînă fără înregistrarea acestuia. Comisia a relevat faptul că acțiunile sau inacțiunile concurenților electorali se contestă direct în instanța de judecată. În acest caz, în lipsa unei hotărîri judecătorești privind constatarea acestor acțiuni, Comisia Electorală Centrală și-a declinat competența de a da apreciere acestora.
Socialiștii au depus o contestație la Judecătoria Chișinău iar astăzi a fost emisă o hotătâre în acest sens. Judecătorii au respins contestația ca fiind nefondată. Instanța a conchis că hotărârile contestate sunt conforme legii și nu se încadrează în nici unul din temeiurile de anulare a actului administrativ.
Hotărârea este definitivă şi executorie din momentul pronunţării, însă poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de o zi, prin intermediul Judecătoriei Chişinău (sediul Rîșcani).