CEC îi dă cartonaș galben președintelui Igor Dodon
CEC îl atenționează pe Dodon să nu se implice în campanie și avertizează PSRM privind utilizarea resurselor administrative ale președinției. Comisia a luat aceste decizii urmare a două sesizări depuse de Partidul Liberal și Partidul Șor.
Comisia Electorală Centrală a atenționat președinția asupra „inadmisibilității implicării în campania electorală”. De asemenea, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, CEC a avertizat Partidul Socialiștilor privind utilizarea resurselor administrative ale președinției în campania electorală.
CEC a luat aceste decizii urmare a două sesizări depuse de Partidul Liberal și Partidul Șor, în care formațiunile reclamau transferul de imagine și susținerea pe care Igor Dodon o oferă PSRM, și totodată, indirect, sprijin de peste hotare în favoarea PSRM.
În hotărârea CEC sunt menționate prevederile Codului electoral, precum și ale unor hotărâri ale Curții Constituționale care îi interzic șefului statului să fie membru de partid și îl obligă să adopte un comportament politic neutru. În opinia CEC, participarea candidaților și membrilor PSRM la evenimentele organizate de președinție ar reprezenta transfer de imagine în favoarea acestora, și totodată denunță utilizarea resurselor publice în campania electorală.
Reprezentantul PSRM la CEC, care este și consilierul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a negat acuzațiile, susținând că PSRM nu poate controla comportamentul șefului statului.
În opinia sa, vizita lui Igor Dodon la Moscova nu a avut caracter electoral. El a calificat hotărârea drept „unul din pașii pentru nerecunoașterea scrutinului parlamentar”
sursa: Radiochisinau