În cadrul unei întâlniri electorate, care a avut loc sâmbătă la Bălți , președintele PCRM, Vladimir Voronin a criticat dur amnistia promisă moldovenilor de către Igor Dodon, liderul informal al socialiștilor. Fruntași ai PCRM consideră că „amnistia lui Dodon” nu este altceva decât o „tehnologie electorală murdară” a socialiștilor.

„Categoric nu va funcționa această amnistie. Oamenii nu sunt o marfă oarecare ca să fie încărcați în vagoane sau în avioane ca să fie aduși în Moldova”, a declarat Voronin într-un interviu pentru TVN.

„E un fel „zamanuhă” (ademenire – n.r.) ca să-i provoace, pe cei care nu vin acasă să voteze, a adăugat Voronin.

Iar liderul organizației comuniste din Bălți, membru al CC al PCRM, Serghei Rubțov, a declarat într-un interviu pentru TVN că „amnistia lui Dodon” este o stratagemă electorală. Este suspect că este folosită tocmai în campania electorală, spune comunistul bălțean.

„Este o tentativă de a minți oamenii ca să fie aduși în Moldova ca să voteze cu PSRM. Nu este altceva decât o tehnologie politică murdară”, a afirmat Rubțov.

Mai mulți simpatizanți ai PCRM, veniți la întâlnirea electorală cu Vladimir Voronin, au spus că nu au auzit să fi avut cazuri concrete de amnistiere a moldovenilor care muncesc în Rusia.

„Sunt povești electorale”, a opinat un cetățean. „Este apă de ploaie”, a remarcat un altul.

Un alt cetățean a spus că pentru ca amnistia să fie funcțională, ar trebuie să existe un acord interguvernamental în acest sens, iar un asemenea document nu există.

Amnistia convenită de Dodon la Moscova cu omologul său rus ar funcționa pentru moldovenii care au încălcat inclusiv regimul de ședere în Rusia și care părăsesc teritoriul Rusiei începând cu 31 ianuarie și ar avea dreptul să revină în această țară cel devreme începând cu 15 martie, adică după alegerile parlamentare din Moldova.

La întâlnirea electorală a PCRM, care a avut loc în incinta Naționalului de Bălți, au participat circa 150 de cetățeni. Pe circumscripția națională, PCRM va figura în buletinele de vot cu nr.3. Pe cele două circumscripții uninominale din Bălți din partea PCRM candidează Serghei Rubțov și Said-Muhmat Amaev.

sursa: timpul.md