CEC cere poliției să investigheze „desantul transnistrean” la urnele de vot: prin prisma coruperii alegătorilor
Comisia Electorală Centrală a sesizat Inspectoratul General al Poliției în legătura cu cazurile de transportare la secțiile de votare a cetățenilor din regiunea transnistreană. Potrivit unui comunicat al CEC, aceste cazuri vor fi examinate, inclusiv prin prisma fenomenului de corupere a alegătorilor.
„Legislația națională nu prevede interdicții privind transportarea cetățenilor către secțiile de votare. Aceste cazuri urmează a fi documentate în modul corespunzător și examinate, inclusiv prin prisma fenomenului de corupere a alegătorilor. Inspectoratul General de Poliție a fost sesizat despre aceste fapte”, informează Comisia.
În ceea ce privește cazurile când alte persoane autorizate să observe desfășurarea procesului electoral în cadrul secțiilor de votare încearcă să influențeze decizia alegătorilor despre participarea la referendum organizat astăzi, Comisia atenționează că doar funcționarii electorali se pot implica în procesul de organizare a votării.
„Aceștia eliberează alegătorilor toate tipurile de buletine de vot, atît pentru alegerile parlamentare, cît și pentru referendumul republican consultativ, fapt pentru care alegătorii vor semna în listele electorale. Decizia de a vota în cadrul referendumului și a alegerilor parlamentare aparține alegătorului”, se menționează în comunicat.
Amintim că Partidul Democrat din Moldova a sesizat Comisia Electorală Centrală despre faptul că, în ziua alegerilor din 24 februarie 2019, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova oferă bani pentru participarea la votare în secţiile constituite pentru alegătorii din stânga Nistrului, se arată în comunicatul de presă al PDM.
Democrații consideră inadmisibilă încălcarea legislaţiei electorale de către participanţii la alegerile parlamentare şi solicită Comisiei încadrarea acţiunilor ilegale ale concurentului electoral Partidul Socialiştilor din Republica Moldova prin prisma legislaţiei electorale, cu aplicarea răspunderii juridice stabilite de art. 75 din Codul electoral.