Blocul ACUM nu recunoaște rezultatele alegerilor din două circumscripții uninominale
Liderii blocului ACUM condamna fenomenul care se atestă la secțiile de votare deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului și spun că nu vor recunoaște rezultatele alegerilor din cele două circumscripții!
Maia Sandu și Andrei Năstase cer partenerilor occidentali ai R. Moldova să reacționeze public vizavi de aducerea organizată și remunerarea ilicită a cetățenilor din stânga Nistrului pentru a vota la scrutinul parlamentar de astăzi.
„Aceste alegeri se desfășoară cu încălcări grave. În cele două circumscripții pentru cetățenii din Transnistria, zeci de mii de oameni sunt aduși organizat cu autocarele și plătiți pentru a vota. Am discutat cu unii dintre ei și mi-au spus franc că nu se interesează de politica din R. Moldova. Autoritățile nu fac absolut nimic, fiindcă acest proces de fraudare este organizat de PD împreună cu PSRM”, a declarat Maia Sandu, într-o conferință de presă.
Andrei Năstase a adăugat că transnistrenii sunt plătiți cu sume între 20 și 40 de dolari, iar unii dintre ei ar fi fost aduși să voteze în circumscripția în care candidează și dânsul, votând pe listele suplimentare.
Năstase a remarcat faptul că, acolo unde s-ar produce fraudele electorale, ar lipsi cu desăvârșire angajații Ministrului Afacerilor Interne.
„Detașamente de oameni plătiți sunt aduse pentru a vota PD, PSRM și Partidul Șor. În R. Moldova se derulează o adevărată lovitură de stat”, a declarat Năstase, cerându-le ambasadelor străine acreditate la Chișinău „să coboare în stradă și să evalueze corect situația”.
Liderii Blocului „ACUM” au vorbit și despre interzicerea votului în baza pașapoartelor expirate pentru cetățenii din diasporă, afirmând că aceștia nu pot veni fizic la Chișinău să depună plângeri în instanța de judecată și nu o pot face nici online, fiindcă nu dețin semnătură electronică.
Maia Sandu a anunțat că va depune o plângere penală la Procuratura Generală pe numele șefei Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, în legătură cu acest fapt, dar și pe numele șefului Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari, pentru neglijență în serviciu din cauza că nu ar reacționa vizavi de situația privind aducerea organizată a transnistrenilor la alegeri.