Promo-LEX: Nu au existat încălcări majore la alegerile parlamentare
La alegerile parlamentare din 24 februarie nu au existat încălcări majore, a comunicat șeful Misiunii de observare a alegerilor a Asociației Promo-LEX, Pavel Postica, la o conferință de presă, transmite IPN.
Potrivit lui Pavel Postica, observatorii Promo-LEX au raportat pe parcursul zilei 127 de deficiențe ale listelor electorale și 110 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot. Totodată, s-a constat transportarea organizată a alegătorilor în 91 de cazuri, iar votarea în grup – în 83 de cazuri.
Pe 25 februarie, către ora 09.30, erau procesate 1843 de procese-verbale recepționate de la observatorii de pe circumscripția națională. Potrivit numărătoarei paralele a Promo-LEX, PSRM a acumulat 30,83% din sufragii, ACUM – 26,42%. Urmează PDM, cu 24,26%, și Partidul Politic Şor, 8,48%. Datele sunt apropiate cu cele prezentate de Comisia Electorală Centrală.
Pe circumscripțiile uninominale, numărătoarea paralelă arată că, în pofida unor erori constatate, învingători sunt în majoritatea cazurilor candidații anunțați de către CEC.
Promo-LEX a avut observatori în toate secțiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova, nu și în cele de peste hotare.
Totodată, este de menționat că liderii Blocului Electoral ACUM PAS cu DA, Maia Sandu și Andrei Năstase, au declarat ieri în presa din România că urmează să iasă la proteste în stradă și consideră că alegerile au fost fraudate. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Jocurile de Putere” cu Rareș Bogdan la Realitatea TV.