VIDEO // Deputat rus cu statut de observator face presiuni pe combatanți și deputatul Grosu pentru deblocarea traseului de la Varnița
Observatorul la alegerile prezidențiale din partea Adunării Interparlamentare a statelor CSI, Taisaev Kazbek, care este și deputat rus s-a implicat în situația de la Varnița unde combatanții și deputatul PAS, Igor Grosu, au blocat traseele spre secțiile de votare deschise pentru transnistreni. Deputatul rus le-a cerut combatanților și deputatului să deblocheze drumurile și chiar le dădea indicații despre cum să se comporte și unde să stea.
Observatorul l-a certat pe Grosu reproșând-i că obstrucționează alegătorii transnistreni să-și exercite dreptul la vot și că încalcă legea. În replică, Grosu i-a spus lui Taisaev că își depășește drepturile de observator prevăzute de actele prin care Comisia Electorală Centrală l-a acreditat.
Combatanții într-un glas i-au cerut observatorului CSI să plece și să se preocupe de atribuțiile sale. La fața locului se aflau și observatorii OSCE, care doar monitorizau ce se întâmplă fără să se implice.
Ținem să preciză că Igor Dodon are o relație specială cu respectivul observator. În timpul mandatului de președinte, Dodon a avut mai multe întrevederi cu acesta.
Minutul 1:20:
Amintim că președintele CEC, Dorin Cimil, comentând un alt caz de încălcare de către observatori a normelor electorale, a atras atenția că observatorii sunt obligați să fie imparţiali în exercitarea obligaţiilor şi să nu-şi exprime părerile personale sau preferinţele vizavi de anumiţi concurenţi electorali sau privind unele probleme ce apar în procesul alegerilor, să-şi îndeplinească obligaţiile într-o manieră corectă, să nu intervină în procesul alegerilor, în procedurile din ziua alegerilor sau în numărarea voturilor, să nu dea instrucțiuni sau să întreprindă acțiuni contrare deciziilor organelor electorale. „Aceste reguli trebuie respectate de toți observatorii, indiferent de subiectul care i-a solicitat acreditarea lor – organizație obștească sau concurent electoral”, a declarat el.